PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ANTON PAVLOVICI CEHOV: „Nu poți fi rău și inteligent: bunătatea e apanajul oamenilor inteligenți, răutatea a oamenilor proști.”


INSIDER: „Cehov – cel mai inteligent scriitor rus. Anton Pavlovici – cel mai bun antidepresiv. E ziua lui – câteva notițe din Istoria literaturii ruse pentru copii.

Anton Pavlovici Cehov intră în poveste fără a bate la ușă. Parcă zicea Nabokov asta. Povestea începe: ”Se răspândise zvonul că pe chei a apărut un personaj nou: o doamnă cu un cățel.” Așa se intră în poveste.

”După părerea mea, atunci când scrii o poveste, ar trebui să tăiați începutul și sfârșitul ei. Aici noi, scriitorii de ficțiune, mințim cel mai mult” – notează Anton Pavlovici.

Cehov ura ”adjectivele de oranjerie” și „epitete lipicios-mentolate” ne spune Nabokov în Lecțiile de literatură rusă.

Lui Cehov îi plăcea o tehnică sigură dar greu de realizat: elibera textul de tot ce este inutil. De unde și simplitatea laconică dezarmantă. Nimic inutil – niciun cuvânt de prisos. Dar fără a renunța la poveste. Pe ea se sprijină el mereu. O poveste scurtă, intensă, exactă și inteligentă. Cehov are cea mai exactă limbă rusă dintre povestitori – ca o partitură muzicală.

Piesele lui Cehov sunt comedii chiar dacă toată lume arată că acolo se află originea teatrului absurd. Eroii pieselor una gândesc, alta spun și cu totul alta fac. Însă comedia lui Cehov este atât de inteligentă că îți vine să plângi, nu să râzi.

Din toată literatura pe care am citit-o eu, recunosc, că nu am întâlnit un scriitor mai inteligent. Cehov este cu siguranță cel mai inteligent și subtil scriitor rus. Nu vorbesc de inteligența lui umană – cât de citit și informat era – ci anume de inteligența de a-și construi povestea, textul, narațiunea.

Niciodată în Est umorul nu a atins cote inteligente atât de înalte în scriitură: e ca umorul în muzica clasică. Există și e greu de realizat.

Poate de aceea Cehov nu are nevoie să scrie romane pentru a povesti ceva esențial: el poate face asta în câteva pagini. E suficient.

Prin comparație cu Tolstoi sau Dostoievski Cehov e puțin. Dar acest ”Cehov puțin ” umple tot și are puterea celor doi împreună. Asta e puterea și fascinația povestirilor lui: scurte, exacte, inteligente și intense.

Puterea scrisului lui Cehov însă nu este stilul neapărat: sunt mulți scriitori ruși care scriu aproape perfect. Puterea scrisului lui stă în exactitatea și franchețea de a spune lucrurilor pe nume. Fără a menaja pe nimeni: nici pe el, nici pe cel de lângă el, nici pe Dumnezeu. Franc, exact, direct dar fără ură și dispreț – ci cu doza de umor inteligent care e la limita tragediei umane.

Ador poetica lui Cehov care spune simplu și radical: dacă ești atât de deștept, atunci de ce ești atât de ticălos? Nu poți fi rău și inteligent: bunătatea e apanajul oamenilor inteligenți, răutatea a oamenilor proști. Problema nu e în optimism și pesimism ci în faptul că peste 99 % nu au minte – spune el undeva în ceva povestire.

Cehov nu are eroi pozitivi sau negativi. Cehov nu are nici măcar eroi morali. Morala este o invenție a oamenilor plictisiți care nu știu să trăiască. Cehov are însă destui eroi ticăloși, mici, meschini, mărunți.

Ceea ce Nabokov va teoretiza prin poșlosti – acel Kitsch estetic și moral – este de fapt ceva profund cehovian. Este total Cehov: urâțenia sufletească.

Cehov iubește spațiul: agorofilia – dragostea pentru deschidere care e mai mult decât dragostea pentru spațiul deschis.

Între om și Dumnezeu se află stepa – se află un câmp imens.

Este deschiderea spre celălalt – rară puterea de observație a celuilalt precum la Cehov. Uneori te sperie până unde vede. Și pentru a o povesti abisul nu are nevoie de toporul lui Dostoievski sau predicile lui Tolstoi.

Lui Cehov îi lipsesc aproape în totalitate textele specifice scriitorilor ruși pline de patos religios și patriotic. Patria și Dumnezeu lipsesc cu desăvârșire. Dar e o lipsă care le face prezența lor din plin dar cu totul altcumva. Această lipsă, sau prezență absentă, face ca ele să te sensibilizeze profund. De Rusia și Dumnezeul lui Cehov nu te temi, nu te înspăimânți, ele nu te supun – sunt precum un surâs de copil care aleargă cu picioarele goale prin iarba, în razele soarelui de după amiază, în văzul mamei care stă la umbră privindu-l și ascultând freamătul mesteacănului.

Cum spune folclorul literar rusesc: toți sunt fascinați de măreția lui Tolstoi, toți se minunează de mintea diabolică a lui Dostoievski – însă toți dorim să fim doar precum Cehov. Despre el se spune că e dintre puținii a cărui viață a coincis întru totul cu ceea ce scria și gândea. Omul care nu a greșit niciodată. Iar asta e o calitate foarte mare pentru un scriitor, pentru un om. Dar folclorul ascunde păcatele – pe care cu siguranță le are și el.

Acum mulți ani i-am vizitat casa din Gurzuf, Crimeea (vezi foto). Arăta precum textele lui: nimic de prisos.

Cehov urăște profund tot ce are raison d’etre: rațiunea de a fi al utilitarului – tot ce e util și cauzal. El e atent la tot ce e fragil, slab, trist, neputincios. Dar toate acestea descrise cu subtilități deloc agresive ci teribil de sensibile: ca pâlpâitul unei flăcări de lumânare.

Dintre scriitorii ruși clasici Cehov este de departe cel mai modern și universal. Dovadă și influența lui mai amplă chiar decât al celor doi corifei: Tolstoi și Dostoievski. Cu mijloace puține, mici a dus bătălii și victorii imense.

Cehov este cel mai antidepresiv dintre scriitorii ruși care sunt măiestririi tristeții sumbre. Poate înlocui mulți medici terapeuți. E de leac: leac pentru suflet ș minte.

De ce este un antidepresivul prefect? Pentru că el, cum observă Dimitri Bâkov, ne arată că toți suntem în aceeași situație și că altă cale nu avem decât să ne continuăm viața: și tu, și eu, și el. Nu există altă strategie de viață. O povestește lucid, convingător, luminos, inteligent și cu ironia luării în derâdere fără a te jigni.
A citi Cehov însemnă a merge din Infern spre Paradis prin Purgatoriu: Cehov e zona de Purgatoriu – locul de curățire, de purificare, de eliberare.

Cehov te mângâie, te ironizează, te încurajează: toți trăim aceeași tragedie, nu avem de ales decât să mergem mai departe. Nu dispera, mica ta tragedie e comică și nu e excepțională ci banală.

Și mai este un element important pe această linie de interpretare – nu doar Dumnezeu s-a consumat ci și omul s-a consumat. Nu te da ce nu ești – ești deja consumat. Dar din această rutină fără sens trebuie să încercăm să ieșim – suntem damnați la asta. Lumea nu poare fi redusă la Salonul nr.6 – ci la enorm de multe posibilități. Asta dă speranță.

Pentru cei în depresie are un sfat: să fim optimiști, răul și greul abia urmează – e păcat se te deprimi prematur.

Cum se termină Doamna cu cățelul?

”Și li se părea că nu mai e mult până vor găsi o ieșire, și atunci vor începe o viață nouă, minunată. Și amândoi își dădeau limpede seama că se află abia la începutul drumului. Un drum atât de lung și de greu. ” SURSA

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s