PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

CABANA OMU: “Mi-a luat telefonul ca gaj să-mi dea cheia de la budă!”


INSIDER: „Cabana, buda și telefonu’. Una din cabanele montane ale Romaniei devine tot mai cunoscută din pricina (datorită??) parcimoniei cu care stăpânul său permite utilizarea instalației pe care umanitatea, în milenii de evoluție, a imaginat-o pentru capătul de jos al sistemului digestiv al oamenilor, în general și al turiștilor, în cazul nostru particular. Nu ești cazat la cabana nu te folosești de scula omului și gata! Te bagi pe lângă zidul cabanei (deocamdata zidul din spate, da’ nu-i departe momentul când se va întâmpla și la ușa din față!) și vezi tu cum faci. Uneori mai văd și ceilalti (nu puțini!) călători. De mirosit miros întotdeauna. Bineințeles că pe turistul cu mațele umflate și cu vezica clipocind la fiecare pas nu-l poți ține departe de ținta cea mai dorită atunci când sfincterele dau să pleznească decât punând lacăt pe ușa. Eventual și două stinghii prinse cu holtșuruburi atunci când te pregatești să închizi cabana pentru zilele lucratoare ale săptămânii.

Ei, duminica trecută, tocmai când se terminase operațiunea de sigilare a budei, îl apucă nevoile pe unul dintre privilegiații soartei, un tânăr cazat în cabană, cu acte în regulă (mai puțin bon fiscal, aș zice…) Primește cheia lacătului și acordul de a scoate stinghiile și se grăbește să-și facă drum catre încaperea cea mai protejată a cabanei. Se grăbește și o trupă de turiste, tinere, frumușele și cu genunchii încleștați. Se grăbește să se milogească de tânărul nostru, să le lase un pic, doar un pic la budă, ele nu-s cazate dar nevoile firești sunt la fel de presante ca și-ale lui.

E de la sine înțeles că nu poți să refuzi o fată care tropăie mărunt dinaintea ta, cu pași mici, săltați și vorbe întretăiate. Dacă i se zărește și o lacrimă în colțul ochiului n-ai nici o șansă și te lasi corupt, îi permiți accesul. Așa a pățit și tânărul din poveste. Fata după fată, după fată și alta după fată, în șir fără sfârșit intră și ies pe ușa al cărei lacăt stă în mâna bărbatului milos. Care încearcă și nu reușește să stăvilească fluxul de femei spre și dinspre încaperea interzisă. Și care, pierdut, privește ba la ușa budei, ba la cheia și lacătul din mâna sa și șoptește: – Nu pot să cred…nu pot să cred…mi-au luat telefonul gaj ca să-mi dea cheia de la budă…” SURSA

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s