PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

#ViaTRANSILVANICA: De la Putna lui Ştefan la Piciorul lui Traian: 950 km pentru aprofundarea țării şi a sinelui. Sperăm să nu fie Trucaj!


INSIDER: „Să vă spun o poveste faină. Am ajuns joia trecută la Tăsuleasa. Pentru prima dată. Și cum am ajuns, am văzut niște blocuri de piatră. Mi-am zis în sinea mea „hmm, și aici pun borduri?”. Și mi-am văzut de treabă.

Peste câteva ore l-am cunoscut pe Alin Ușeriu. Cu glas blând și ton baritonal, ne-a explicat zâmbind ca pietrele celea din curte, la care lucrează niște sculptori, sunt bornele a ceea ce el a gândit să devină, după modelul Camino, #ViaTransilvanica. Un drum inițiatic care pornește de la Putna și ajunge la piciorul podului lui Traian, la Drobeta. Un drum de 950 km, de făcut la pas, pentru cunoașterea profundă a țării, dar și a sinelui.

Mi-am propus imediat să contribui la răspândirea veștii. Bornele din andezit au cate un motiv unic, sculptat manual, și vor puncta traseul.

Am rugat să pot lua o plăcuță cu însemnul oficial, știind că urmează să ajung la Drobeta. Așa că ieri am dus-o acolo unde, când drumul va fi gata, va fi capătul său. Sau începutul Via Transilvanica.

Am scris acestea să vă fie pentru cunoaștere și luare aminte.” SURSA

Un răspuns

  1. Pingback: EL CAMINO: “Vrei să vezi cel mai frumos lucru din lume?” | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s