PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

SPARTAN: “Am printat 3 milioane de afișe cu “România vrea autostrăzi”, nimeni nu m-a încurajat, unii m-au blocat!”


INSIDER: „N-am ce face și (din nou) citesc știri despre (Auto)strada Moldovei. Îmi sar în ochi câteva cuvinte atât de optimiste încât mă încearcă un surâs calm:  ”studiu de fundamentare”, ”studiu de fezabilitate”, ”indicatorii tehnico-economici”. Aflăm cu lacrimi în ochi de bucurie că vom avea autostradă la Suceava până în 2026. DOUĂ MII DOUĂZECI ȘI ȘASE!!! 

În 2008 se băteau cu pumni-n că vom avea o stea de autostrăzi în toată România până în 2016. Am stat zen cu toții, cu botul pe lăbuțe, timp în care au murit nevinovați pe drumuri prieteni, colegi, rude.

Din 2008 China, Dubai, Polonia, Ungaria, Croația, Cehia, Slovenia s-au construit sute de mii de km.

Nu fac politică, nu sunt activist, nu fac parte din nicio organizație, mișcare sau asociație. Sunt Ștefan Mandachi. Nici cel mai frumos, nici cel mai corect, nici cel mai fericit om. Dețin o companie cu 450 de salariați pe care am construit-o de la ZERO.

Dacă-i spun unui angajat că îi ofer condiții mai sigure, mai bune și mai bănoase începând cu 2026, îmi dă și două palme și pleacă de ieri din firmă. În schimb, Statul îmi cere fix pe 25 să achit integral, pe loc, taxe și impozite dar îmi oferă condiții normale din 2026.

Am restaurante în toată țară așa că transportul costă, durează și contează. (…) de la Târgu Jiu la Botoșani faci 15 ore cu mașina.

(…) Dar ce se întâmplă dacă un paznic din Botoșani nu își primește salariul? Nu mai critică managerul de locație. Nu mai acuză contabilul, managerul zonal, administratorul… Mă acuză pe mine pentru că nu e plătit (chiar dacă nu m-a văzut în viața lui).

Ca atare, toți superiorii paznicului  se evaporă, se diluează și rămân EU în ținta și vizorul lui. În raza sa de atac. Asta este valabil de la primul la ultimul salariat.  Și mi se pare foarte corect. Este firma mea, de care răspund.

Conduc compania mea de șapte ani. Cine este responsabil pentru toate performanțele? Cine este vinovat pentru toate pierderile, lacunele, dezordinea, haosul, risipa? EU. Atât Vinovatul cât și Lăudatul au nume și prenume: Mandachi Ștefan.

Așa cum eu decid în srl-ul meu, așa și o mână de oameni au decis pentru ”srl-ul”  România.

(…)Nu c-aș fi foarte isteț, dar eu mă refer strict la subiectul ”autostrăzi”.  Într-un singur an în România mor 2000 oameni în accidente rutiere. Mai mult decât au murit la revoluție. Conform statisticilor cei mai mulți dintre ei mor în Suceava, județul în care locuiesc și eu. (…)

Din două mii de oameni, măcar unul moare nevinovat pe drumuri! De ce să moară un om nevinovat din cauza drumurilor? Nu vreau să stau la doi metri sub pământ, așa că mă întreb, în SRL-ul numit România, cine anume se face vinovat pentru că n-am un singur centimetru de autostradă în Moldova și riscul de a deceda nevinovat în trafic este cel mai ridicat?

Există vinovați cu nume și prenume pentru toți nervii pe care mi i-am făcut pe șosele de 15 ani de când am permis de conducere?

Există nume și prenume pentru că mi s-a pus viața în pericol sau că am stat la volan ani în plus? Că mor oameni nevinovați? Că pot fi strivit de tiruri, că-mi cad bariere în cap pe drum botezat ”EUROPEAN”? Că pot călca eu la rândul meu pietoni, căruțe, pisici, câini (…) La mine în firmă nu răspunde recepționerul că electricianul nu și-a primit banii, ci eu răspund. După acest raționament, e la mintea cocoșului: vinovați pentru că eu risc să crăp pe drumuri în 2019 sunt 19 oameni: 4 președinți și 15 prim-miniștri. La fel de ticăloși! Nu este nicio diferență între ei. 19, fără nicio excepție, de la primul la ultimul. (…)

De vorbe și scuze sunt sătul așa că am făcut ceva concret:

– am printat peste TREI milioane de afișe pe care le-am livrat clienților pe tăvile din restaurantele din toată țara, imprimate cu ROMÂNIA VREA AUTOSTRĂZI.

– am tipărit alte milioane de șervețelepersonalizate cu ROMÂNIA VREA AUTOSTRĂZI, pe care le transport spre restaurantele din țară cu camioane care circulă pe străzi mai proaste decât în Bosnia Herțevogina.

Deocamdată nimeni nu m-a încurajat. Unii mi-au blocat afișele, dar nu mă opresc pentru nimic în lume!” SURSA

Un răspuns

  1. Pingback: #ȘÎEU: 15 minute protest pe 15 Martie, ora 15 | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s