PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

VICTOR BABEȘ: Viață dedicată bacteriologie și patologiei. A ales România și a ratat premiul Nobel!


INSIDER: „Victor Babeș (1854-1926) este unul dintre medicii români care au reușit să se impună pe plan mondial încă de la sfârșitul secolului al XIX- lea, autor al primului tratat de bacteriologie din lime „Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase” (1885) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe.

Profesor de anatomie patologică la Universitatea din București și fondator al Institutului Național de Patologie și Bacteriologie, acesta a adus contribuții majore în studiul bacterioogiei, al turbării, leprei, difteriei, tuberculozei, managrei și pelagrei, fiind cel care a descoperit babesia.

Deși începuse să studieze Arta Dramatică, la Budapesta, moartea surorii sale, Alma (12 ani), provocată de tuberculoză, l-a determinat să abandoneze studiile și să se înscrie la Medicină. Muzeul care astăzi îi poartă numele (str. Poet Andrei Mureșanu nr.14 A, București sector 1), a fost construit în memoria savantului de către fiul său Mircea Babeș care a adunat lucrurile personale ale tatălui din apartamentul pe care l-a folosit de la Institutul Național de Patologie și Bacteriologie și le-a expus la parterul casei sale pe care a donat-o Primăriei Capitalei. Program: Miercuri – Duminică  10.00 – 18.00; Intrare: 5 lei (adulți), 2 lei (elevi, studenți, pensionari), gratuit (copiii sub 7 ani); 15 lei (filmare, fotografiere de către turiști în interiorul muzeului). Mormântul lui Victor Babeş se găseşte la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.DETALII

ARHIVĂ: DESCOPERĂ: În Muzeul Dr. George Severeanu, doar o parte dintre artefacte sunt expuse la vedere. Restul trebuie descoperite prin sertare!

One response

  1. Pingback: MUZEUL VÂRSTELOR: De la copilărie la senectute și prăpastia dintre generații în ultimii 300 de ani | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s