GEORGE BACOVIA: Un calendar îngălbenit și un ceas încremenit păstrează momentul trecerii în Plumb!

INSIDER: „George Bacovia (n 17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, București) este cel mai important poet simbolist român – născut la Bacău, căsătorit cu poeta Agatha Grigorescu, un fiu Gabriel, un nepot Daniel (medic legist, trăiește în Suedia), înmormântat în cimitirul Bellu din București.

Casa memorială „George și Agatha Bacovia” a fost construitâ cu ajutorul unui împrumut al soției, obținut de la Casa Corpului Didactic, iar construcția acesteia a durat aproximativ o lună, Agatha fiind diriginte de șantier. Casa a devenit muzeu încă din anul 1958, la un an după moartea poetului păstrând o atmosferă autentică a acelor vremuri. Vizitatorii pot admira obiecte personale ale familiei, piese de mobilier, documente, manuscrise, fotografii, prima medalie obținută de poet (la desen!), vioara poetului, masca mortuară a acestuia.

Neașteptată și foarte tulburătoare este „întâlnirea” cu poetul în momentul în care pășești în „sanctuarul” acestuia. – grație unui senzor de mișcare din pragul ușii, Bacovia te întâmpină recitând. Un calendar îngălbenit de vreme și un ceas încremenit păstrează momentul trecerii în Plumb.

Adresa: str. George Bacovia nr.63, București sector 4. Program: Marți -Duminică 10-18. Bilete 4 lei (adulți), 2 lei (pensionari, militari, elevi, studenți), gratuit (copii sub 7 ani). DETALII

N.R.: „Există poeți pe care îi recunoaștem după câteva versuri și poeți care au dat unei întregi stări sufletești propriul lor nume. George Bacovia aparține celei de-a doua categorii. Ploaia, toamna, frigul, orașul provincial, violetul, galbenul și, mai ales, plumbul au devenit prin poezia lui elementele unei lumi atât de personale, încât spunem firesc despre o anumită atmosferă că este „bacoviană”. George Bacovia, pe numele său Gheorghe Vasiliu, s-a născut la Bacău la 4 septembrie 1881, după calendarul iulian – stil vechi, aflat atunci în uz în România –, dată care corespunde zilei de 16 septembrie 1881 în calendarul gregorian – stil nou. A fost fiul comerciantului Dimitrie Vasiliu și al Zoei Vasiliu. Copilul care avea să devină poetul ploii și al cenușiului avea preocupări surprinzător de diverse. Era atras de muzică și desen, cânta la vioară, participa la orchestra școlii și se remarcase la caligrafie și gimnastică. În 1900 a obținut premiul I pe țară la un concurs al Tinerimii Române pentru desen artistic după natură, un detaliu care capătă o semnificație aparte dacă ne gândim cât de importante vor deveni culorile în poezia lui.
În adolescență a trăit și o întâmplare neobișnuită: a rămas închis peste noapte în turnul Bisericii Precista din Bacău. Episodul, consemnat în cronologiile sale biografice, a fost asociat ulterior cu atmosfera apăsătoare care avea să caracterizeze o parte a creației bacoviene.

În 1899 debuta în revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski cu poezia „Și toate”, semnată „V. George”. Câțiva ani mai târziu frecventa cenaclul lui Macedonski, unde, în 1903, a citit „Plumb”, poezia care avea să devină emblematică pentru întreaga sa creație. Între timp, Gheorghe Vasiliu devenea literar George Bacovia. Originea pseudonimului a primit mai multe explicații, printre ele fiind și asocierea cu Bacăul și cu vechea denumire latină atribuită orașului. Nu există însă o explicație unanim acceptată, așa că misterul numelui a rămas una dintre micile curiozități ale biografiei sale.
Drumul profesional a fost mult mai nesigur decât cel literar. A trecut pentru scurt timp pe la Școala Militară din Iași, apoi a studiat Dreptul la București și Iași, obținând licența în 1911. S-a înscris în Baroul din Bacău, dar nu a profesat avocatura. A avut diferite ocupații – învățător, profesor suplinitor, copist, funcționar, bibliotecar sau ajutor de contabil – iar sănătatea fragilă l-a obligat adesea să-și întrerupă activitatea.
Adevăratul său drum avea să rămână literatura. În 1916, după ani de apariții prin reviste, a publicat primul volum, „Plumb”, într-un tiraj de numai 500 de exemplare. Cartea apărea în anul intrării României în Primul Război Mondial, într-un moment puțin favorabil literaturii, iar recunoașterea nu a venit imediat. Bacovia avea să explice el însuși, mai târziu, fascinația pentru plumb: îl atrăgeau greutatea metalului și culoarea lui cenușie, pe care le asocia cu anumite stări sufletești. În numai două strofe, cuvântul repetat capătă parcă el însuși greutate, iar plumbul devine simbolul unei lumi apăsătoare, încremenite și singuratice. Au urmat volumele „Scântei galbene”, Cu voi…, Comedii în fond și „Stanțe burgheze”, alături de poezii precum Lacustră, Decembre, Amurg violet sau Cuptor. Format în atmosfera simbolismului, Bacovia și-a creat însă o voce atât de personală, încât opera sa avea să fie privită ulterior drept una dintre deschiderile importante către poezia română modernă. Și poate că muzicalitatea versurilor sale nu este întâmplătoare. Bacovia nu doar cânta la vioară, ci era profund sensibil la sunet, ritm și tonalitate. La fel se întâmplă cu violetul, galbenul, negrul sau albul din poeziile lui: culorile nu descriu pur și simplu un peisaj, ci transmit stări. Nu a fost nici atât de izolat de lumea literară precum ar putea sugera imaginea poetului singuratic. A colaborat la publicații ale vremii, a participat la editarea revistei Orizonturi noi, iar din 1925 a condus revista „Ateneul cultural” din Bacău.

Un loc esențial în viața sa l-a avut Agatha Grigorescu, poetă, profesoară și memorialistă. Cei doi s-au căsătorit în 1928, au avut un fiu, Gabriel, iar în anii 1930 s-au stabilit definitiv la București. Agatha i-a fost nu numai soție, ci și sprijin într-o existență marcată de probleme de sănătate și perioade dificile material. După moartea poetului, s-a dedicat păstrării manuscriselor, obiectelor și memoriei lui, a scris despre viața lor și a contribuit decisiv la păstrarea casei familiei din București, devenită ulterior Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”.
Recunoașterea literară a venit treptat. Pentru Plumb, Bacovia a primit 🏅Premiul Ministerului Artelor în 1923, în 1925 a fost distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie, iar în 1934, alături de Tudor Arghezi, a primit Premiul Național pentru Poezie. Interesant este că poetul considerat acum unul dintre marii moderni ai literaturii române nu a fost apreciat astfel de toți contemporanii. Unii critici interbelici îi reproșau monotonia sau îl considerau un poet minor. Generațiile următoare au descoperit însă tocmai în repetițiile, simplitatea, muzicalitatea și atmosfera sa apăsătoare semnele unei poezii profund moderne. În 2015, George Bacovia a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. George Bacovia a murit la 22 mai 1957, la București, la 75 de ani, după o viață în care sănătatea îi fusese adesea fragilă. Sursele biografice menționează probleme cardiace și pulmonare în ultimii ani, insuficiența cardiacă fiind indicată drept cauza morții. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București. De-a lungul generațiilor, „Plumb” a devenit una dintre cele mai cunoscute poezii ale literaturii române, iar universul creat de George Bacovia a rămas imposibil de confundat cu al altui poet. A luat lucruri aparent obișnuite – o ploaie de toamnă, un parc pustiu, o fanfară îndepărtată, o culoare, un oraș de provincie – și le-a transformat într-o stare pe care literatura română a ajuns să o numească simplu: bacoviană.”

ARHIVĂ: CASA MEMORIALĂ TUDOR ARGHEZI: “Mărțișor” în formă de cruce. “Mă chemi din depărtare și te-ascult, / N-am să te fac pierdut-o, să mă aștepți prea mult…” *** CASE MEMORIALE 2 ÎN 1: Liviu Rebreanu vecin de palier cu Ion Minulescu. Amândoi decedați în 1944!