FABRICA DE BERE RAHOVA: “Așa e starea lucrurilor, de a avea un început și un sfârșit. La noi mai mult decât la alții!”
INSIDER: „Fabrica de bere Bragadiru (Bere Rahova după 1950) – Dumitru Bragadiru, un îmbogățit din afaceri cu spirt, a construit această fabrică la sfârșitul secolului XIX, pentru a produce aproximativ 12.000 litri de bere pe zi. Chiar lângă palat a construit și palatul Bragadiru ce acum renovat găzduiește nunți. Multe nunți. În 1948 fabrica a fost naționalizată și redenumită ca Fabrica de bere Rahova. Fabrica este imensă constând din mai multe corpuri de clădiri și chiar o minideltă ce gazduiește numeroase specii de păsări specifice altor meleaguri.
Surpriza mare a venit dintr-o încăpere ce gazduia o frumoasă sculptură a unei femei șezând ce duce degetul spre obraz parcă reproșând ceva, cuiva. Situată la 200 de metri de Piața Unirii, pare curios cum o zonă așa mare și centrală poate fi lăsată în părăsire totală. Măcar așa avem pescăruși în centrul capitalei.
Încerc să nu judec ci doar să observ…așa e starea lucrurilor, de a avea un început și un sfârșit. Într-adevăr la noi mai mult decât la alții. Practic, un Cernobâl la fiecare colț de stradă. Dar istoria locului trebuie știută… istoria fiecărui loc pe care călcăm.” SURSA












Pingback: 35 ANI: Constructorii români care mută blocuri tot cu locatari, nedecuplate de la utilități, au devenit legendă. Astăzi, vietnamezii pun faianță! | infoINSiDER.ro