ÎNCHIS DIN 1989: Cineva a furat ţepele din Castelul lui Vlad Ţepeş. Erau doar ca decor sau cu dedicaţie!?
INSIDER: “Sâmbăta trecută, de „Ziua porţilor deschise”, vizitatorii au luat cu asalt Castelul lui Vlad Ţepes aflat în Parcul Carol din Bucureşti. S-au bucurat de Concertul de fanfară al orchestrei Muzicii Miltare a MAPN, au recitat împreună poezie patriotică şi fredonat cântece de vitejie, au admirat uniformele şi măiestria „soldaţilor” din Războiul de Independenţă.
Pătruns de fiorul patriotic cineva din public a sugerat că pentru veridicitatea atmosferei ar fi fost bune şi nişte ţepe în curtea castelului. M-a luat valul înghesuielii şi n-am mai auzit dacă le dorea doar pentru decor sau cu dedicaţie!? Este evident de ce clădirea nu a mai fost reparată după 1989!”
Castelul Vlad Ţepes a fost construit în 1906, cu ocazia a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, când, pe Câmpia Libertăţii, a fost organizată Expoziţia Generală Română, destinaţia iniţială a construcţiei fiind crearea unui turn de apă care să alimenteze aceasta expoziţie. Edificiul reproduce la o scară redusă castelul lui Vlad Ţepes de la Poienari din judeţul Argeş. Din 2004, a devenit sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Castelul Vlad Ţepes se află pe strada Candiano Popescu din Bucureşti, la numărul 6, în imediata apropiere a Parcului Carol (Libertăţii). Construcţia se viziteză doar de două ori pe an: de Ziua Eroilor (Înălţarea Domnului ) şi de Ziua Armatei, pe 25 octombrie. DETALII
„Eroi au fost, eroi sunt încă / Şi-or fi în neamul românesc! / Căci rupţi sunt ca din tare stâncă / Românii orişiunde cresc.”
Reblogged this on iulia specials operations.
ApreciazăApreciază
20 mai 2015 la 15:13