PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ESCROCI: „I-am dat 100 de lei şi ne rugam să aibă dreptate şi să nu fie ţeapă. Am apucat să-i facem poză!”


Hristea Florin Teodor EscrocINSDER 1: “Povestea îmi aparţine de acum două seri. Am fost să ne facem câteva cumpărături din Kaufland. Toate bune şi frumoase, până dăm să ieşim în parcare. Aproape de maşina noastră, opreşte un Logan albastru închis cu număr de Ilfov. La volan era acest individ din poză, iar în dreapta lui era o tipă brunetă, bag seama, prietena lui. Bon! Păreau oameni de bună credinţă, n-ai fi zis nici o clipă că sunt tâlhari. Baiatul, cu o jale mare în glas, ne-a rugat sa-l împrumutăm cu nişte bani pentru a pune nişte motorină ca să ajungă la Bucureşti. Aproape plângea şi făcea promisiuni că ni-i returnează şi dacă vrem, ne lasă un casetofon sau orice altceva drept garanţie… că e om de cuvânt şi suntem şoferi şi asta ni se poate întampla şi nouă. Vroiau să ajungă cumva acasă şi nu mai aveau bani.

IF24YBFÎmi place să cred că suntem oameni buni luaţi de proşti şi nu nişte naivi… I-am dat 100 de lei şi ne rugam să aibă dreptate şi să nu fie ţeapă… Am apucat să-i facem poză la buletin, însă asta nu ne aduce banii înapoi. Astăzi am răscolit puţin internetul şi stupoare. Băiatul are experienţă în domeniu şi îşi mută cuibul în diverse oraşe pe la benzinării şi prin parcări gen supermarket. Nu vă lasaţi impresionaţi (ca noi) şi nu staţi prea mult la discuţii pentru că altfel, povestea lui începe să devină din ce în ce mai reală şi vă lăsaţi duşi de sentimentul de omenie. Abia când intraţi în maşină, o sa realizaţi ce tocmai aţi făcut! Va rog să daţi share, sa-i scăpăm pe alţii de asemenea escroci! Noi ne-am luat-o….” SURSA

scauneonline.ro

Hristea Florin TeodorHristea Florin Teodor 3INSIDER 2: „Duminică (15.12.2014), în Mall Maritimo Constanţa, am luat o mare ţeapă. Vine un bărbat la mine şi mă roagă să-l împrumut cu 200 de lei că nu mai are benzină şi trebuie să ajungă acasă (între timp cică îşi reparase maşina), la Bucureşti. Mă uit amuzat la el…. dar a devenit foarte convingător când m-a lăsat să-i fotografiez maşina (IF-24-YBF), buletinul şi pe el… mi-a dat şi nr. de telefon… cu promisiunea că-mi va înapoia banii a doua zi dimineaţă. I-am dat 150, mi se făcuse milă de el… dar bineînţeles că nu i-am văzut înapoi… Şi nici nu răspunde la telefon… Aşa că… să nu faceţi ca mine… Nu ştiu dacă buletinul şi IF-24-YBFnumărul maşinii nu sunt false, dar eu le postez… Eu sunt din Tulcea şi mă gândeam că mi se putea întâmpla şi mie să rămân fără bani.” SURSA

INSIDER 3: „Am fost la un pas de-a lua ţeapă… Noroc cu intuiţia feminină… In parcare la Euro/PapaSam… 07.02.2015, Timişoara. Acest individ, cu aceeaşi maşina, cu aceeaşi poveste.” SURSA

97 responses

  1. vasile

    Au serviciu bun. Profitabil. Dar pona la un timp.

    Apreciază

    11 ianuarie 2015 la 08:58

  2. Pingback: Țeapă | Marlani.RO

  3. Cristian Din

    Uitati sa spuneti un lucru esential. Prostia se plateste. Si spun asta pt ca ei nu au incalcat nici o lege. I-ati dat de buna voie bani. Asa ca si buletinul e adevarat si probabil ca masina ii apartine. In concluzie si daca mergeti la politie sa reclamati nu are ce sa ii faca.

    Apreciază

    10 ianuarie 2015 la 13:13

  4. Palalilu

    M-am dat seama din cate am citit ca nu sunt escroci cei care apeleaza la orice varianta pentru a face bani ci mai escroci sunt cei care pune botul la vrajeala lor si sunt atat de creduli,oare pana sa luati tepe de genul asta nu a-ti mai luat alta teapa mai mica din care sa invatati ceva?Daca da atunci cu parere de rau dar asta nu se numeste greseala ci prostie,si am incheiat acest comentariu cu un proverb,OMUL DIN GRESELI INVATA!

    Apreciază

    10 ianuarie 2015 la 11:18

  5. Flo

    M-am întâlnit cu asta in parcarea subterana Plaza Mall Sector 6 Bucuresti😃😜 dar inima mea este mai mica😃

    Nu mai faceți pomeni cu oameni de pe strada.

    Apreciază

    10 ianuarie 2015 la 09:45

  6. mihai

    Buletinul a fost emis pe 14.10.2014.probabil cel vechi a fost lasat gaj cuiva…

    Apreciază

    10 ianuarie 2015 la 09:34

  7. TZEPOSU

    mai cititi si voi ziarele…..sau alte pliante pe care le imprastie politia….smecheria asta a fost data si la televizor de mai multe ori e veche…..frierii sint noi…asta e ce sa va fac…la un cersator nu i-ai fi dat 10 lei…lasa sa va ia astia toti banii…meritati….bine va face….. bine ca nu i-aiti dus si acasa sa-i dati de mincare sau sa va reguleze nevestel…..

    Apreciază

    9 ianuarie 2015 la 19:39

  8. Din pacate, sunt foarte multi care practica astfel de „meseri„

    Apreciază

    9 ianuarie 2015 la 14:09

  9. Marian

    In sectorul 4 (berceni, langa luica, aleea slatioara) e un vecin care face astfel de escrocherii. cred ca este o retea foarte mare. o sa incerc sa il pozez o data si sa il public undeva

    aveti grija!

    Apreciază

    9 ianuarie 2015 la 10:09

  10. In Brasov, pe Muresenilor, ma opreste o femeie, care arata ok, spune ca e din alta localitate (vreo 20-30 km) si nu are bani de tren, ca abia a iesit din spital si ca imi noteaza numarul de telefon, si ma suna peste 2 zile cand vine in Brasov sa imi dea imprumutul.
    Sincer, stiam tot felul de intamplari, insa am vrut sa vad daca e adevarat si cum te simti si am patit-o pe buzunarul meu. Cei drept, nu o suma de 100 lei ca in articol, dar 10 lei tot sunt bani.
    Iar de atunci, daca chiar e cineva in mare nevoie de bilet de tren/autobuz, reteta sau spital, imi fur 10 min din timpul meu si merg cu acea persoana si achit eu fara sa ii dau vreun ban.
    Sunt multi escroci, insa ma gandesc ca tot sunt si persoane care au cu adevarat nevoie si e pacat sa nu iti ajuti semenul. Insa totul fara a da bani in mana.

    Apreciază

    8 ianuarie 2015 la 16:51

    • ibn

      Sa nu uitam ca banul este ochiul dracului, si in acelasi timp rezultatul muncii proprii sau exploataii muncii altora. Pomana este in haine si mincare.

      Apreciază

      8 ianuarie 2015 la 18:55

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s