CONCERT REGAL: Principesa Margareta şi Principele Radu sărbătoresc Ziua Regalităţii
Pe 10 mai 1866 Carol I a devenit domnitor al României, în 10 mai 1877 România îşi proclama independenţa, iar la 10 mai 1881 România devenea regat. Ieri, 11 mai 2013, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio a prezentat un CONCERT REGAL, în prezenţa Alteţelor Regale Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae, pentru a marca Ziua Regalităţii.
INSIDER: „În mod tradiţional, seara a început cu Imnul Regal (Eduard Hübsch) şi a continuat cu Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestra de Brahms şi apoi Simfonia a IX-a – Din lumea nouă semnată de compozitorul ceh Antonin Dvořák.
În pauza concertului a avut loc şi lansarea unui album special dedicat Majestăţii Sale Regelui Mihai: At your service at all times… (În slujba Voastră în toate timpurile…), o colecţie a mesajelor radio şi interviurilor acordate în perioada 1989-2011. A fost prezent şi fostul preşedinte Emil Constantinescu. Printre spectatori i-am văzut pe Eugen Cristea şi Cristina Deleanu. Dacă la intrare spectatorii care doreau să salute pe Majestăţile lor au fost oarecum păcăliţi de către organizatori care i-au invitat în sală volens-nolens, la ieşire aceştia au aşteptat şi au aplaudat încă o data Ziua Regalităţii.” DETALII
ARHIVĂ: ANIVERSARE: Concertul caritabil de Ziua Regelui, ţinut la secret de Ateneul Român!
Va spune ceva numele asta: Hohanzoler ?
ApreciazăApreciază
13 decembrie 2013 la 19:06
După care l-au decorat pe Oprescu. Scârbos.
ApreciazăApreciază
14 mai 2013 la 16:10
De cind are Romania „regi”,”regine,”principese”,”printi”si alte asemenea denumiri anacronice?Pina cind mai toleram ca acesti straini de neam si tara sa ne sfideze?Cine-i iubeste nu are decit sa se duca sa le sarute posteriorul,sunt la fel de lepre ca ei !
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 09:40
Mania starnita de o astfel de lipsa de cultura civica si istorica m-ar face sa apelez la cele mai nepotrivite cuvinte – faptul ca sunt tanar imi lasa speranta ca specimene ca voi (Nelutu si Nicolae ) sunt pe cale de disparitie. Va recomand, cu tot respectul, sa va consultati istoria…indelund. Traiasca REGATUL ROMANIEI !
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 15:34
dintotdeuna…deschideti cartea de istorie…scrisa chiar de comunisti!
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 19:37
Cita istorie stii?Romania a fost”procopsita”cu monarhie de catre liberali,l-au alungat pe Cuza si au adus in loc un traista-n bat de neamt ! In alta ordine de idei,lasa comunistii in pace,probabil ca esti un tinerel care nu are habar cum arata tara asta inainte de 1989.
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 20:00
mi-e rusine ca esti roman!
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 23:56
sau ca santei romani ….pentru nelutu si nicolae
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 23:58
Tie ar trebui sa-ti fie rusine,nu stii sau nu vrei sa stii ce a reprezentat monarhia pentru acest popor.Au tinut romanii in opinci in timp ce ei isi acumulau averi imense!Te-ai intrebat vreodata,din ce a trait Mihai si familia sa atitia ani?Li s-au terminat rezervele si au navalit iar la fraierii de romani,iar o duc bine! In conceptia ta,pentru a fi roman,trebuie sa accepti ca strainii sa te batjocoreasca si sa te jupoaie?Nici macar nu au catadixit sa invete limba romana,importante sunt avantajele materiale!
ApreciazăApreciază
13 mai 2013 la 07:23
va … in gura cu concertul vostru de nenorociti.
ApreciazăApreciază
11 mai 2013 la 19:27
la cate concerte ai fost…in viata ta?
ApreciazăApreciază
12 mai 2013 la 19:38