PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

GOAGĂL: Liviu sau Robert Negoiţă este tot aia pentru Vanghelie. Ponta şi Oprescu se prăpădeau de râs!


INSIDER: „La mitingul USL de la Romexpo de ieri, Crin a stat cam stingher printre candidaţii PSD. În cealaltă parte a scenei, Ponta şi Oprescu chicoteau pe seama lui Vanghelie. Deşi era candidatul cu cei mai mulţi suporteri din sală, Vanghelie s-a dat iar în stambă printr-o nouă gafă! După ce a zis să scăpăm de Boc şi de toţi din PDL, din inerţie i-a scăpat porumbelul – „Bucureştiul nu mai are nevoie de Robert Negoiţă”. Cineva i-a suflat din public că a Robert este de la PSD, iar Vanghelie s-a corectat repede, adică doreşte ca Robert Negoiţă să fie primarul Sectorului 3. Apoi a dispărut imediat în culise. …S-a ruşinat că uitase poezia!”

14 responses

  1. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Acum cateva zile, am vazut ceea ce consider eu că este unul dintre cele mai bune spoturi de marca produse anul acesta în România. O companie de telefonie mobilă a plătit pentru realizarea lui, Vodafone, dar cred că filmul depaseste cu mult tinta comercială. Muzica, mesajul, lectura maestrului Victor Rebengiuc contribuie, toate, la o anume stare de emoţie pe care, mie, mi-o transmite acest montaj:

    Poate că-i cu totul altceva decât ce intenţionează Vodafone să obţină cu acest spot, dar el m-a determinat să iau o hotărâre.

    Duminică, o să votez, în ciuda faptului ca aproape m-am jurat ca nu mai dau pe la vot.

    Şi da, o să votez cu ROBERT NEGOITA, tocmai pentru că imi da o şansă.

    Aşa cum noi, din pacate, nu ne mai dăm, de ani de zile………………

    Apreciază

    9 iunie 2012 la 15:20

  2. Avatarul lui Haideti la vot!!!
    Haideti la vot!!!

    Gata cu coruptia! ne-am saturat. Mai bine sa ne folosim de dreptul la vot si sa ne putem alege singuri alesii!!!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 15:25

  3. Avatarul lui PDL si LIVIU NEGOITA FRAUDEAZA ALEGERILE!
    PDL si LIVIU NEGOITA FRAUDEAZA ALEGERILE!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 15:24

    • Avatarul lui ALEX
      ALEX

      Acum cateva zile, am vazut ceea ce consider eu că este unul dintre cele mai bune spoturi de marca produse anul acesta în România. O companie de telefonie mobilă a plătit pentru realizarea lui, Vodafone, dar cred că filmul depaseste cu mult tinta comercială. Muzica, mesajul, lectura maestrului Victor Rebengiuc contribuie, toate, la o anume stare de emoţie pe care, mie, mi-o transmite acest montaj:

      Poate că-i cu totul altceva decât ce intenţionează Vodafone să obţină cu acest spot, dar el m-a determinat să iau o hotărâre.

      Duminică, o să votez, în ciuda faptului ca aproape m-am jurat ca nu mai dau pe la vot.

      Şi da, o să votez cu ROBERT NEGOITA, tocmai pentru că imi da o şansă.

      Aşa cum noi, din pacate, nu ne mai dăm, de ani de zile……

      Apreciază

      9 iunie 2012 la 15:19

  4. Avatarul lui Haideti la vot!!!
    Haideti la vot!!!

    E nevoie sa iesim la vot. Chiar e nevoie! Pentru prima oara am inteles si exact de ce. Sistemul actual, care da, este invechit, defect, opresiv si perimat, pretinde ca cetatenii sa aleaga o persoana care sa-i reprezinte si sa decida in numele lor . Si da, sistemul duce inevitabil la abuzul puterii de catre cel imputernicit. Insa nu sistemul este singurul vinovat. Ci si noi, noi cu lipsa noastra de atitudine si etica, de conduita si responsabilitate civica! Spre ex. PDL incearca sa fraudeze alegerile locale din sectorul 3, cumparand pana acum 17.000 de voturi! In sectorul 3 sunt case in care “locuiesc” chiar si 2000 de persoane! Toti acesti oameni au drept de vot si pot decide in locul tau! Din pacate situatia asta nu este unica. Si da, poate nu putem schimba cu adevarat lucrurile, nu putem schimba actiunile si intentiile celor care ne vor conduce..dar am pretentia ca macar alegerile sa fie castigate corect!! Chiar daca cel ales ne va fura, ne va minti, ne va dezamagi, macar ne vom putea asuma ca a fost ALEGEREA NOASTRA! NU A ALTORA CARE FURA DINAINTE DE A NE CONDUCE! Indiferent de alegerea voastra, IESITI LA VOT!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 15:24

  5. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Haideti cu totii la vot!!!

    Nu mai vrem prezenta la vot 30%, nu mai vrem sa ne fie furat votul, nu mai vrem sa fim „ciuruiti” la vot de hoti, nu mai vrem sa alegem o minoritate.
    Nu vreti vot obligatoriu ? Atunci haideti cu totii la vot sa ne alegem cei mai buni conducatori, pentru urmatorii 4 ani. Toti avem obligatia morala sa hotaram cine merita sa ne conduca in viitor, cu majoritate din electorat, pentru un trai decent al nostru al copiilor si nepotilor nostrii. Desteapta-te romane !!!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 13:46

  6. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Haideti cu totii la vot!!!

    Gata cu coruptia! ne-am saturat. Mai bine sa ne folosim de dreptul la vot si sa ne putem alege singuri alesii!!!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 13:46

  7. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Haideti cu totii la vot!!!

    Haideti la vot si daca suntem mai multi poate se schimba ceva in tara asta!!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 13:45

  8. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Haideti cu totii la vot!!!

    Trebuie sa schimbam metoda corupta de votare promovata de PDL-isti. haideti sa facem front comun si sa MERGEM LA VOT!!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 13:45

  9. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Haideti cu totii la vot!!!

    VOTUL VOSTRU POATE OPRI FRAUDA PEDELISTA

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 13:44

  10. Avatarul lui ALEX
    ALEX

    Haideti cu totii la vot!!!

    E nevoie sa iesim la vot. Chiar e nevoie! Pentru prima oara am inteles si exact de ce. Sistemul actual, care da, este invechit, defect, opresiv si perimat, pretinde ca cetatenii sa aleaga o persoana care sa-i reprezinte si sa decida in numele lor . Si da, sistemul duce inevitabil la abuzul puterii de catre cel imputernicit. Insa nu sistemul este singurul vinovat. Ci si noi, noi cu lipsa noastra de atitudine si etica, de conduita si responsabilitate civica! Spre ex. PDL incearca sa fraudeze alegerile locale din sectorul 3, cumparand pana acum 17.000 de voturi! In sectorul 3 sunt case in care “locuiesc” chiar si 2000 de persoane! Toti acesti oameni au drept de vot si pot decide in locul tau! Din pacate situatia asta nu este unica. Si da, poate nu putem schimba cu adevarat lucrurile, nu putem schimba actiunile si intentiile celor care ne vor conduce..dar am pretentia ca macar alegerile sa fie castigate corect!! Chiar daca cel ales ne va fura, ne va minti, ne va dezamagi, macar ne vom putea asuma ca a fost ALEGEREA NOASTRA! NU A ALTORA CARE FURA DINAINTE DE A NE CONDUCE! Indiferent de alegerea voastra, IESITI LA VOT!

    Apreciază

    8 iunie 2012 la 13:44

Răspunde-i lui ALEX Anulează răspunsul