PREMIERĂ: Ce înseamnă 24 de ore alergate pe bandă?
COMUNICAT: “Pentru noi, înseamnă anduranţă, dar mai mult decât orice înseamnă “Fiecare copil contează”, proiect destinat reducerii mortalităţii infantile. Pentru a vedea ce poate însemna pentru fiecare dintre voi, vă invităm să luaţi parte la un eveniment în premieră absolută în România, o alergare de 24 de ore pe bandă. Evenimentul “Alergăm pentru copii” va avea loc în incinta Băneasa Shopping City, în perioada sâmbătă, 26 mai 2012, ora 14 – duminică, 27 mai2012, ora 14.
CURSĂ INDIVIDUALĂ – în cadrul căreia alergătorul Gabriel Solomon va alerga 24 de ore pe bandă, încercând ca prin distanţa alergată cumulat în cele 24 de ore să includă România în topul celor mai bune 25 de rezultate înregistrate în lume în curse similare, devenite foarte populare, la nivel mondial înregistrându-se un record de 247.45 km distanţă alergată. ŞTAFETĂ – probă în cadrul căreia 12 sportivi vor alerga cumulat cele 24 de ore. KING OF SPEED – o cursă contra cronometru în cadrul căreia oricine se poate înscrie pentru a alerga pe o durată de 15 minute.”
COMENTEZI?