PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ARTĂ PLASTICĂ: „Cultură sub nas” în Parcul Titan. Câte statui încap pe 85 de hectare?


INSIDER: „Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR, fost Titan) din București (Sector 3) are o suprafață de aproximativ 85 ha, fiind amenajat în anii ’70. Prin anii 2005-2006 în acest parc s-a organizat de către Primăria Sectorului 3 şi Uniunea Artiştilor Plastici o tabără de sculptură „Arc peste timp” unde 12 sculptori, membrii ai UAP au reuşit să găseasca „sufletul pietrei” după o luptă de vreo 2 luni dusă la propriu cu blocurile de calcar.

Edilul sectorului 3 de atunci, Eugen Pleşca, declara „Organizând acest eveniment, am intenţionat în primul rând să umanizăm peisajul din această zonă. În al doilea rând, vrem să aducem cultura la oameni, pentru că puţini au curajul, astăzi, să mai intre într-o expoziţie de arte plastice. Am decis, aşadar, să le aducem noi cultura sub nas”. …Totuşi, nu ar fi rău dacă operele ar fi dotate şi cu „plăcuţe de identitate” ca să stim şi noi ce sunt, de când sunt, cine le-a făcut. …Poate îşi mai aminteşte cineva din primărie?!”

Un răspuns

  1. Avatarul lui Ionutz
    Ionutz

    Dar cu restaurantul-terasă „Sugar Brown” ce a avut dom’primar? Era f. cochet, răcoros şi bine integrat în peisaj… părerea mea de consumator.

    Apreciază

    23 iulie 2012 la 12:30

COMENTEZI?