Şoferul lui Boc, numit consilier la vârful Transelectrica
În sfârşit, miniştrii încep să înţeleagă că trebuie să reducă personalul şi să depolitizeze instituţiile statului. Totuşi, aceştia rămân între ciocan şi nicovală – Poporului i-au jurat credinţă, însă Partidul i-a numit în funcţie. Deci, clientela politică nu poate fi lasată chiar pe drumuri, aşa că membrii de partid sunt doar „transferaţi” pe sub tejghea din ministere în companiile de stat. Dar iată ce informaţii am primit de curând de la un „insider” despre „transferurile” ministrului Videanu către companiile pe care le păstoreşte:
INSIDER: “De curând, şoferul lui Boc a fost numit consilier la vârful Transelectrica. În plus, zeci de “disponibilizaţi” din ministerul lui Videanu sunt “aruncaţi” aici în funcţii de conducere, iar oameni importanţi au fost deja înlocuiţi în ultimele 6 luni cu “portocalele” petrecute ale lui Videanu. De asemenea, verificaţi hotărârile AGA şi CA din 2010 ale Transelectrica care anticipează degradarea companiei printr-o aşa-zisă restructurare forţată care crează noi posturi de conducere pentru clientela politică a PDL (o multitudine de direcţii, servicii şi birouri). De exemplu, desfiinţarea unor sucursale ale companiei ce vor duce cu siguranţă la disfuncţionalităţi în cadrul Sistemului Energetic Naţional. Un alt exemplu de politizare masivă este aducerea în funcţii importante a unor “specialişti” portocalii din provincie care nu numai că slăbesc managementul tehnico-economic al companiei, dar şi căpuşează bugetul prin creşterea nejustificată a costurilor.”
AŞTEPTĂM COMENTARII CU ALTE INFORMAŢII DIN INTERIOR!












Nu ma surprinde nimic. Este uimitor cat de usor institutiile/companiile din Romania renunta la serviciile oamenilor buni si cat de usor ii promoveaza pe incompetenti, cat de usor sunt dati la gunoi cei vrednici, de parca am fi tara cu nivelul de trai cel mai ridicat din lume…Când vom intelege, când vom pretui oamenii de valoare, indiferent ca au 50 sau 80 de ani atunci vom progresa .
ApreciazăApreciază
7 august 2014 la 15:53
7 august 2014 la 13:17