ŞARAIMAN: Drama Zburătorului, între depresia interioară şi comicul existenţei!

  INSIDER: „Dacă nu înţelegi suflarea lui Răzvan Mazilu atunci când dansează, cu siguranţă îi recunoşti sufletul atunci când zâmbeşte! – mi-a şoptit cineva la finalul spectacolului „Şaraiman”, jucat vineri la Teatrul Odeon.

La început, mi-a fost greu să observ firele nevăzute care leagă dansul contemporan, muzica lăutărească şi stand-up comedy, dar în final am înţeles de ce extremele se atrag şi se completează, punându-se reciproc în lumină. Unul vorbeşte, dar tace în mişcări, iar celălalt este mut, dar urlă din tot corpul! Pe scurt, cred că este drama fiecăruia dintre noi, angrenaţi continuu în două lupte paralele şi împletite – una la exterior şi alta în interior – pe care rar le câştigăm în acelaşi timp. Iar din alchimia dezamăgirilor şi puterea de a merge mai departe, nu poate rezulta decât tragedia comică a vieţii!”

DEFINIŢII: “Zburătorul nu trebuie a fi confundat cu Şarpele Înaripat, nici cu Demonul Văzduhului, deşi şi aceia erau încărcaţi cu electricitate.” (George Călinescu). “Zburătorul rătăcea noaptea, între miezul nopţii şi cântători, dând târcoale uliţelor, grădinilor, livezilor şi caselor pentru a tulbura fetele de maritat, nevestele părăsite şi văduvele păţimaşe după aventuri sentimentale. Subtil se metamorfoza deseori chiar în iubitul celor astfel ademenite şi petrecea cu ele până la cântători.” (Romulus Vulcănescu) DETALII