PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

EXPOZIŢIE: Cinci pictori în „Dialog cromatic”


“Obiectivele ELITE ART GALLERY sunt promovarea artei si valorilor specifice culturii române, sprijinirea tinerilor artisti dar si a eforturile de recuperare pe arta moderna si patrimoniu.

(…)

ELITE ART GALLERY se adreseaza mediului de afaceri si lumii culturale in acelasi timp si este orientata inspre valorile de excelenta si profesionalism.”

 

HANDBAL: Riganas Nikolaos de la HCM Constanţa, alintat de coechipieri cu „Ce faci, măi Malarie?!”


INSIDER: „În urmă cu puţin timp, campioana României la handbal, echipa HCM Constanţa se îmbarca pe Otopeni cu destinaţia Varşovia. Riganas Nikolaos, jucătorul grec de la HCM este alintat de coechipieri cu „Ce faci, măi Malarie?!”, făcând aluzie la cazurile de malarie descoperite recent în Grecia.”

TRADIŢII: Cimitirul-orăşel, mândria rromilor din Bărbuleşti. Bulibaşa se odihneşte sub cinci turnuri!


INSIDER: „În judeţul Ialomiţa, la câţiva kilometri de Urziceni, se ridică satul Bărbuleşti, devenit celebru după numele manelistului „Stephan von Bărbuleşti” , dar şi prin cimitirul-orăşel.

Cavourile de aici sunt nişte palate sau vile în miniatură, în funcţie de cât de înstărită este familia defunctului. La prima vedere, acestea par nişte case de locuit, însă coroanele de flori şi lipsa ferestrelor îţi dau de gândit… Mai mult, acestea sunt mobilate pe interior şi chiar electrificate. Bulibaşa se odihneşte în cavoul cu cinci turnuri.” ALTE AMANUNTE

FOTOREPORTAJ: Curiozităţi de la Eforie Nord


VIDEO – Cum se promovează Rotiseria Tihuan?

N.R.: „Eforie Nord este a doua staţiune ca mărime şi este situată la 14 km de Constanța. În partea de sud-vest se afla lacul Techirghiol, cunoscut pentru proprietățile curative ale nămolului, astfel că turismul recreativ se îmbină cu cel balnear. Stațiunea are o largă deschidere spre mare şi o faleză de peste 30 metri înălţime. Plaja de peste 3 km lungime are şi porţiuni ce ating 100 m în lăţime. Hotelurile, vilele, casele de odihna pot primi până la 19.000 de turişti. Baza de tratament funcționează pe tot timpul anului spațiile de cazare fiind încălzite în perioada sezonului rece. În bazele de tratament din Eforie Nord se tratează ca afecţiuni: reumatismale inflamatorii şi degenerative, bolile sistemului nervos periferic, tulburări de circulație, afecțiuni dermatologice, obezitate, afecţiuni respiratorii, sterilitate, rahitism, neurastenie.

O infrastructură diversificată, bazele de agrement (terenuri de sport, piscine cu accesorii pentru activități nautice, etc.) şi farmecul ambientului local sunt garanţia petrecerii unui concediu agreabil pe litoralul Mării Negre.”

EFORIE NORD: Popasul turistic „Şincai” a devenit „Zona Zoster” de pe malul Lacului Techirghiol


INSIDER: „Imaginile vorbesc de la sine – ce a fost cândva şi ce a ajuns! În urmă cu 20 de ani, mulţi veneau aici cu cortul şi petreceau un concediu plăcut cu bani puţini. …Azi, pare a fi o zonă izolată, contaminată radioactiv sau invadată de vreo bacterie mortală!”

SPECII: Parcările din Bucureşti, pe cale de dispariţie. Cum procedăm când le întâlnim? Le ocolim!


INSIDER: „Str. Giacomo Puccini –  Bucuresti sect.2. Bine ca primaria si-a facut datoria, probabil ca trebuia si un set de instructiuni de folosire prelucrate cu riveranii.”

 

TELESCOP: Vizitaţi Observatorul Astronomic. Sperăm să nu se prăbuşească până la viitoarea eclipsă de Lună!


„OBSERVATORUL ASTRONOMIC „Amiral Vasile Urseanu” al Municipiului București, este o instituție muzeistică, destinată popularizării astronomiei. Prin dotările și facilitățile sale, ca o fereastră deschisă spre cer, el oferă tuturor celor interesați posibilitatea urmăririi prin lunetă a spectacolului bolții cerești.” VEZI DOTARILE

HIGH-LIFE: La Braseria Corso, oferta din meniu, invers proporţională cu preţurile. Apa minerală – 16 lei


INSIDER: „Cam subtirel meniul la braseria Corso la Intercontinental Bucuresti si preturile invers proportionale. In meniu, pe langa traditionala „Tochitura cu mamaliguta” – 52 Ron si „Iahnie de fasole cu ciolan” – 42 Ron apare si „specialitatea nationala” – „Burger romanesc/Our romanian burger” – 57 Ron, „Tort diplomat” – 47 Ron, apa minerala 16 Ron, bere 18 Ron.

De remarcat oliviera de la Corso sau mai bine lipsa ei. Ni s-a adus direct pe masa sticla de ulei de 750ml si cea de otet balsamic de 500ml. Bine ca aveau solnita si nu ne-au adus sarea si piperul pe-o frunza sa ramanem fara ele de la primul oftat!”

JAPCĂ: Cum să-ţi „privatizezi” drumul din faţa casei? Primarul Onţanu protejează „proprietatea privată”!


INSIDER: „Pe aici nu se mai trece! De aproape 10 ani, o parte din str. Tudor Mihai este închisă  abuziv, devenind “proprietate privată” protejată prin tradiţie de Primăria Sectorului 2. Tot cartierul cunoaşte locul ca fiind o ciudăţenie, o ilegalitate tolerată de autorităţi. Doar primarul Neculai Onţanu (în funcţie din anul 2000) încă mai ascunde sub preş plângerile celor 22 de familii care trăiesc pe această stradă fantomatică, fără apă şi canalizare. Avertismentul publicat de “Evenimentul Zilei” în 2008 a rămas fără ecou.

De ce Onţanu nu se urcă pe buldozer să deschidă acest drum? Pe o partea a străzii Tudor Mihai se întinde domeniul “Supercom” (împrejmuit cu gard albastru), societatea de salubrizare care are monopol pe tot gunoil din Sectorul 2! Directorul Ionel Ciuclea a dovedit că este şi peste primar şi peste lege – şi-a prelungit gardul şi a blocat intersecţia cu str. Ghergheţei, iar din sens opus a închis drumul cu dale de beton!

Pe cealaltă parte a drumului, se ridică o vilă în care vecinii spun că locuieşte “fratele lu’ Maria Dragomiroiu” sau “un securist de-al lui Onţanu”. După o scurtă documentare, am mai aflat că este vorba despre Gheorghe Dragomiroiu, care în 2009 ocupa funcţia de director general adjung în Direcţia Generală Schengen din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (potrivit declaraţiei de avere).

Aşa se explică deci, nepuţinţa primarului Onţanu de a corecta abuzul din strada Tudor Mihai. …Mult mai surprinşi ca autorităţile locale, au fost cei de la “Google Street View” care au înţeles cu greu unde începe şi unde se termină această “stradă privatizată”.”

MEDIASIND: „Cronica Română, somată de Inspecţia Muncii să-şi plătească angajaţii!”


COMUNICAT: „În urma petiţiei depuse la Inspecţia Muncii de către Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, afiliat la FRJ MediaSind, Inspectoratul  Teritorial de Muncă Iaşi a efectuat un control la S.C. UBEMAR S.A., editorul cotidianului Cronica Română.  Potrivit adresei transmise organizaţiei sindicale de către Inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, din documentele prezentate inspectorilor de muncă de către S.C. UBEMAR S.A. a reieşit că „societatea nu  a acordat drepturile salariale aferente perioadei noiembrie 2010 – iunie 2011 după cum urmează: la sediul social din Iaşi începând cu luna februarie 2011; la punctul de lucru Bucureşti începând cu luna noiembrie 2010; la punctul de lucru Ploieşti începând cu luna februarie 2011”.” CONTINUARE