PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

CHINA – PRODUCȚIE INDIVIDUALIZATĂ: Azi vrei un piron cu specificații nemaivăzute & Mâine o gașcă de ingineri pun pe picioare o linie de producție pentru pironul tău. Bun ori ieftin!


INSIDER: „Acum foarte mulți ani, fiind invitat la un chef cu biznismeni, m-am făcut de cacao. Unul dintre ei tocmai venise din China și ne povestea cum a mers treaba. Omul se dusese după cauciuc – nu știu de care, nu știu pentru ce, știu doar că era vorba de niște „folii”, dar e posibil să fi înțeles eu greșit. Când l-am întrebat de ce a ales China, dat fiind că ăia, acolo, fac doar chestii de rahat, tipul mi-a răspuns sec: „Chinezii fac lucruri de câți bani ai. Dacă vrei ceva să te țină zece ani, ei ți-l fac să țină zece ani. Dacă vrei o fușăreală de șase luni, îți fac o fușăreală de șase luni.”
Pierdusem ocazia să tac, căci ceilalți biznismeni m-au „patronizat” scurt pe doi. Așa am aflat că, dacă voiai un piron, să zicem, cu nush ce caracteristici, pe care chinezii nu-l aveau, te chemau a doua zi, la prânz, ca să întâlnești o gașcă de ingineri care aveau să pună pe picioare o linie de producție pentru pironul tău. Regula era aceeași: voiai un piron rezilient? Plăteai un piron rezilient! Voiai unul ieftin? Unul ieftin plăteai. Povestea aducea cu ce scrisese Alvin Toffler în anii 60: producție individualizată.
Prima poză de mai jos e a unui „dougong” din Orașul Interzis (Oraș construit între 1406 și 1420, prin efortul a peste 1 milion de muncitori, ceea ce ne spune ceva despre capacitatea managerială a inginerilor locali), care „dougong” asigură o superprotecție împotriva cutremurelor, deși este lipsit de cuie, iar cea de a doua e a unui complex din Nanjing, proiectat de Mad Architects, firma lui Ma Yansong, în zilele noastre. Între aceste două tipuri de structuri a evoluat China în ultimii 600 de ani.
Am scris povestea asta, fiindcă în iureșul de ieri, cu atâta lume nervoasă apropo de parada militară de la Beijing, am citit multe comentarii care vorbeau despre armata de hârtie, de unică folosință, a Chinei. Cu gânduri d-astea stupide și pline de ifose, am pierdut deja războiul educației cu Asia. Io zic să lăsăm oengismele și să ne suflecăm mânecile, ca să nu pierdem și alte competiții cu ei, bine? Că de dezindustrializat, singuri ne-am dezindustralizat, dacă tot e să vorbim de producție.” SURSA

ARHIVĂ: CUCUTENI-YANGSHAO: Prietenie româno-chineză de 7000 de ani sau inconștient colectiv?

Un răspuns

  1. Pingback: MALL VITAN: O roboțică dansatoare, amfitrion la China Auto & Innovation Fest | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?