MAMA CARACATIȚĂ: Îngrijește, păzește ouăle fără să mănânce timp de 6 luni până eclozează și apoi moare

INSIDER: „Femela de caracatiță trăiește una dintre cele mai dramatice și emoționante povești din lumea marină. După ce își depune ouăle, se retrage în vizuină și își asumă un rol de mamă care nu cunoaște pauză. Nu mai vânează, nu mai mănâncă, nu mai părăsește adăpostul subacvatic nici măcar pentru câteva minute. Timp de aproximativ șase luni, toate resursele ei sunt dedicate exclusiv supraviețuirii viitorilor pui. În tot acest timp, femela își ventilează cu grijă ouăle, asigurând un flux constant de apă curată și oxigenată, esențial pentru dezvoltarea lor. Folosește brațele pentru a dirija apa și a curăța orice resturi care ar putea pune în pericol embrionii fragili. Este un efort continuu, care o consumă încetul cu încetul. Nu se hrănește deloc — chiar dacă prada ar trece pe lângă ea, nu ar reacționa. Între viața ei și viața puilor nenăscuți, a făcut deja o alegere tăcută.

Pe măsură ce trec săptămânile, corpul ei slăbește vizibil. Musculatura se topește, ochii i se afundă, iar mișcările devin tot mai lente. Cu toate acestea, nu abandonează nicio clipă misiunea. Stă nemișcată, veghează și își folosește ultimele forțe pentru a menține ouăle în siguranță. Este un devotament dus la extrem, în care propria supraviețuire nu mai contează. Într-un final, ouăle eclozează, eliberând în apă zeci sau sute de mici caracatițe, independente din prima clipă. Mama, însă, este epuizată complet. Trupul ei, golit de energie, cedează în liniște, exact când sarcina s-a încheiat. Nu mai apucă să-și vadă puii înotând — dar datorită sacrificiului ei, aceștia au șansa de a începe viața. Acest fenomen nu este o excepție, ci o etapă firească din ciclul de viață al caracatițelor. Așa a fost programată natura: o singură generație, un singur efort uriaș, o singură misiune dusă până la capăt. Nu există a doua șansă sau alt rând de ouă. Totul se rezumă la acele luni de tăcere, nemișcare și grijă absolută. Femela caracatiță ne arată că dragostea maternă nu ține cont de specie sau de formă. În adâncurile oceanului, într-o vizuină rece și întunecată, se petrece una dintre cele mai intense forme de sacrificiu. O viață întreagă oferită, în tăcere, pentru alte vieți care abia încep.” SURSA

INSIDER 2: „Dacă vedeți asta, VĂ ROG SĂ NU O ATINGEȚI — ȘI CU siguranță NU O UCIDEȚI!
Chiar dacă pare prea târziu, tot s-ar putea să conteze. Nu se știe niciodată. Ouăle de caracatiță eclozează de obicei la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, iar acest mesaj este special pentru cei care merg la plajă și scafandri care explorează stâncile în timpul refluxului.
La ce te uiți sunt ouă de caracatiță — și chiar sub ele, mama le păzește în tăcere. O caracatița femelă depune ouă doar o dată în viață. (…)
Din păcate, unii oameni care merg să caute caracatiță o văd nemișcată și presupun că este ușor de prins. Deranjează sau fură ouăle, fără să se gândească la ce distrug – un ciclu delicat de viață și supraviețuire.
Să răspândim conștientizarea. Las-o să-şi termine călătoria.” SURSA

N.R.:”Se pare că cea mai veche fosilă cunoscut a unui stramoș al caracatiţelor provine de la un animal care a trăit acum aproximativ 330 de milioane de ani, mult înainte de apariția dinozaurilor. Descoperit in formațiunea de calcar Bear Guich din Montana şi descris in 2022, acest specimen avea zece membre, in timp ce caracatițele moderne au opt.

Caracatița este o molușcă cefalopodă care trăiește în mări și oceane. Corpul are forma unui sac, acoperit de o „manta”, fără oase şi de aici abilitatea de a se strecura prin spaţii foarte mici și evada fără probleme din captivitate. Capul prezintă doi ochi mari, o coroană din 8 brațe (octo=opt), numite tentacule, prevăzute cu ventuze (dacă în urma rănirii îşi va pierde un braț, în timp, acesta va creşte la loc). Gura ei prevăzută cu fălci tari. Caracatița are sângele albastru și 3 inimi, două pentru circulația sângelui branhii, iar a treia pompează în întreg corpul. Caracatițele se hrănesc cu crustacee, pești, scoici etc. În corp, caracatița are o glandă plină cu un lichid brun (asemănător cu cerneală), care, eliminat în apă, o ajută să se apere de prădători. Este animalul nevertebrat cel mai complex din punct de vedere neurologic, ar putea simți dureri psihologice la fel ca mamiferele. Creierul unei caracatițe este compus in medie din 500 de milioane de neuroni. Creierul uman conține in jur de 100 de miliarde de neuroni, însă de dimensiuni mai mici. Multă vreme caracatițele au fost comparate ca inteligență cu pisicile, dar, in timp ce o pisica trebuie sa vizualizeze cum funcționează un mecanism pentru a înțelege (de exemplu deschiderea unei uși), caracatița poate deduce de una singura felul in care mecanismul funcționează. Aceasta se numește „gândire conceptuală”. De asemenea, în afară de păsări și mamifere, caracatițele sunt singurele animale care se joacă.

Cea mai cunoscută este caracatița comună Octopus vulgaris. Caracatițele sunt pescuite pentru carnea lor foarte apreciată în gastronomie. Caracatița comună (Octopus vulgaris) măsoară între 30,5 și 91,4 centimetri lungime şi cântărește între 3 şi 10 kilograme, iar caracatița uriaşă de Pacific (Enteroctopus dofleini) este cea mai mare. De obicei, acestea cresc până la 5 metri lungime și cântăresc aproximativ 50 de kilograme, dar una a fost înregistrată având 272 de kilograme şi măsurând 9,1 metri. Caracatiţa cea mai mica este Octopus wolfi. Are o lungime de sub 2,5 centimetri şi cântărește mai puţin de un gram. Își pot schimba culoarea pentru a se camufla, pot deveni albastre, gri, roz, maronii sau verzi. La capitolul deghizare este caracatița mimetică, poate să îşi flexeze corpul pentru a semăna cu 15 animale, unele chiar periculoase, precum anguilele şi peştele-leu.

O caracatiță femelă depune până la 400.000 de ouă (doar o dată în viață!) pe care le păzesc și le îngrijesc obsesiv, îndeplinindu-și menirea.