PROSTITUȚIA ÎN ROMÂNIA: „Dai cu piatra” sau privești în altă direcție, evitând un disconfort la care nici nu vrei să te gândești

INSIDER: „Prostituata de la marginea satului. Când umbli prin țară – mai ales prin sate și orășele mici – vezi o mulțime de tragedii. Pe unele nu pot nici măcar să le povestesc. Îmi lipsesc cuvintele și energia – e prea multă emoție.

Cea mai șocantă carte din Vechiul Testament e cea a lui Osea – pe care eu îl consider un soi de întemeietor al criticii sociale. El este unul din faimoșii mici profeți – poate cel mai radical profet pe care l-a cunoscut epoca lui și mult după.

Cartea, poemul profetic, se începe cu un gest radical: Dumnezeu îl trimite să se însoare cu o prostituată. Adică să facă ceva radical împotriva tuturor normelor religioase, sociale, politice, economice, culturale. De ce? Pentru un răspuns ar fi nevoie de o carte. O carte care nu e despre morală ci despre un întreg demers de rearanjare a unui eșafod nou social, politic, cultural și economic.

Mi-am amintit de povestea lui Osea coborând dintr-un sat aflat pe deal undeva în România. Astfel de sate și situații sunt multe: dacă ar fi ochi să fie văzute și urechi să fie auzite.

Era toamnă și frumos afară. Drumul din sat dădea spre șoseaua principală care unea două capitale de județ și ducea spre orașele mari ale țării. La intersecție era o prostituată. Din spusele gurilor rele de la crâșma satului: e acolo pe vânt, pe soare, pe lapoviță, pe ninsoare, pe arșiță sau ploaie.

Chipul obosit, trist și cumva descumpănit al fetei te cam rupe la inimă. Când treci pe acolo îți vine să privești într-o parte. În altă direcție. Ceva te deranjează profund, te rușinează: produce un disconfort incredibil. Genul de disconfort la care nici nu vrei să te gândești – îți gonești gândurile, refuzi să gândești.

În sat fata este privită ca un soi de ”neom”: mai jos nu se poate. În sat nu e ca la oraș unde te poți ascunde, unde societatea poate fi ușor ignorată, unde oamenii devin celule sparte fără conexiuni directe. În oraș te poți pierde, te poți ascunde, poți fugi de privirile și opiniile nemiloase ale celuilalt.

În sat nu: totul e la vedere. Toți ochii sunt pe tine, toate privirile și vocile te condamnă direct. Totul se știe, totul se vede, totul se condamnă. Ești aproape gol pe ulița satului – acolo nu ai scăpare. Ura, mânia, disprețul, rușinea – totul e pe față, la îndemâna tuturor. Nu ai scăpare: te biciuiesc fără milă.

O prostituată la sat este cea mai mare rușine. Violența comunității îndreptate asupra acestor ființe e necruțătoare: teribilă.

Casa ei e undeva la capătul satului. Când am trecut am văzut o bătrână care nu se putea mișca din scaun și mulți copii.

Am întrebat ai cui sunt copiii și cine are grijă de ei? Bătrâna mi-a spus doar atât: fata mea are doi copii ai ei, doi ai surorii ei plecată în Italia și alți doi ai vecinei tot în Italia plecată; are șase guri de hrănit – mai stau și eu pe capul ei că sunt oloagă.

Fata ei era prostituata de la marginea șoselei. Încearcă să judeci și să înțelegi această situație, această tragedie, această teribilă nedreptate. Câți dintre cei care ar linșa-o hrănește și salvează șapte vieți?

Despre asta e cartea profetică Osea, despre asta e ultimul roman semnat de Tolstoi – Învierea. Nu știu de ce mi-am amintit asta acum…” SURSA