LEGALIZAREA EUTANASIEI: „Portița deschisă spre crimă”

INSIDER: „De la ce vârstă începe, propriu-zis, bătrânețea?
Cine și în ce împrejurări îți îngăduie ție – copil al cuiva care ți-a dat viață – să pui capăt zilelor părintelui tău, prin intermediari „medicali“?
𝐒𝐚̆-𝐥 𝐮𝐜𝐢𝐳𝐢, cu alte cuvinte.

„Ajutorul activ la moarte“ este numele sub care înaintează, ca un tanc, „legea eutanasiei“ în țările democrate.

Înțeleg urgența economică: atâtea „babe“, atâția „moși“ consumă, nu-i așa?, bugetul public, trăiesc pe spinarea tinerilor harnici care, zi de zi, iau metroul spre locul de muncă, se spetesc să-i îngrijească pe bătrânii lor ori să-i țină prin spitale… „Babele“ și „moșii“ trebuie să mai și moară… nu se cade să trăiești atât de mult, să încurci lumea. Iar, dacă nu se învrednicesc să moară din proprie inițiativă, îi vom ajuta noi, copiii lor.

Am trecut pe aici.
Știu ce înseamnă ca tocmai copiii să-ți dorească moartea, să facă tot ce le stă în putință să te închidă într-un azil, să te evacueze din timp și spațiu.
Este unul dintre motivele pentru care nu voi fi niciodată de acord – medical, filosofic, existențial – cu vreo lege a eutanasiei, indiferent în ce cuvinte ar fi ea ambalată. Un om care chiar vrea să dispară de pe fața Pământului o face singur, nu cu sprijinul unui laborator medical, la cererea copiilor.

Legalizarea eutanasiei este, de fapt, portița deschisă spre crimă.” SURSA

„Ca și bucuria sau plăcerea, suferința face parte din viață, 𝒆𝒔𝒕𝒆 viață. Că nu suntem egali în fața lor, că nu ne bucurăm în aceeași măsură de lucrurile admirabile din jurul nostru, ori că reacționăm diferit la durerea fizică, la o afecțiune cronică, la o boală năprasnică – acestea sunt evidențe care nu mai au nevoie de vreo dezbatere. Or, tocmai pentru că suntem ființe unice și irepetabile, orice lege care privește 𝑖𝑒𝑠̦𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ trebuie gândită până în cele mai fine detalii și teribile consecințe, nicidecum scrisă pe genunchi, sub presiunea cuiva sau a ceva – mode, ideologii, populisme, abuzuri politice.

Chiar fără să intru acum în considerații creștine, nu sunt, cum aminteam mai devreme, pentru nicio formă de sinucidere, nici chiar cea numită „asistată“. Și, evident, nici pentru pedeapsa cu moartea, nici pentru eutanasia vreunei ființe, apropiată sau nu. Sunt atâtea și atâtea cazuri de oameni 𝑖̂𝑛𝑡𝑜𝑟𝑠̦𝑖 din comă, care au zăcut luni la rând în spitale, bolnavi de cancer despre care se spunea că nu mai au nicio șansă și care au izbutit să iasă pe picioarele lor din clinică; atâtea cazuri de oameni aflați în depresie profundă, care pot fi sprijiniți să se vindece, nu încurajați să se sinucidă… A-i ajuta să trăiască atât cât mai au de trăit, să-și (re)capete gustul pentru viață 𝒏𝒖 înseamnă încrâncenare terapeutică.

Să mai amintesc, oare, că au fost identificate proteinele responsabile de groaznica boală numită Alzheimer și că oameni atinși de afazie, agnozie, apraxie, văzuți ca irecuperabili, încep să dea semne de vindecare, să-și reconstituie memoria, să-și revină, pur și simplu, după noile protocoale aflate în diferite stadii experimentale?
Că forme de cancer care, în urmă cu doar câțiva ani, duceau direct la cimitir, sunt astăzi vindecate rapid și definitiv?

Corpul omenesc este o mașinărie fascinantă, iar creierul – un mister pe care nu-l vom desluși niciodată în toate subtilitățile lui funcționale.

„Dacă ați fi avut altă vârstă, ați fi gândit diferit“, îmi scrie cineva.
„Dacă aș fi gândit diferit, poate nu aș fi ajuns la această vârstă“, îmi vine să-i răspund.

Stephen Hawking a trăit timp de decenii cu o boală neurologică degenerativă – scleroză laterală amiotrofică, ceea ce nu l-a împiedicat nici să fie un extraordinar savant, nici să predea la Cambridge, să țină conferințe și să-și dicteze cărțile, când paralizia era aproape totală. „Încrâncenare terapeutică“ scăunelul anume construit pentru el? Sau computerul care îl ajuta să comunice?

Pentru că, din câte văd, e mai greu cu oamenii de carne și sânge, las aici omuleții unui artist japonez, Raku Inoue, alcătuiți din petale, crenguțe și frunze.

P.S. Să nu ucizi!
(chiar dacă o lege scelerată ți-o îngăduie) imagini © Raku Inoue” SURSA

ARHIVĂ: PIESE DE SCHIMB: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe. Manual de supravieţuire!