BOLNAV ÎN CANADA: Timp sau bani? Dacă ai zile, antibioticul vine în paporniță din țara de baștină, par avion, între zacuscă și sarmale!

INSIDER: „Mă sună vară-mea din Canada acum niște ani: tușea, expectora, făcea 39. După glas era nașpa. Îi zic: „Fă-ți o radiografie.” Dar ea: „N-am cum, trebuie s-o recomande pneumologul.” Fair enough (ah) mă gândesc, și-i zic să se ducă la pneumolog. Dar ea: „N-am cum. Îmi trebuie trimitere de la medicul de familie.” „Păi, du-te la medicul de familie.” Și ea: „N-am cum. Medicul de familie m-a programat peste o săptămână.”
Bun! Încep anamneza transoceanică, aflu una-alta, dau niște sfaturi, pa, pa.
Trec două zile. „Bă, e nașpa,” sună vară-mea iar. Are vocea mai rea și suflă ca naiba – nu prea te aștepți ca o fostă înotătoare de performanță, skioare etc să respire în halul ăsta. În plus, febra crește. „Du-te la spital,” zic. Iar ea: „Am fost.” „Și?” „Și mi-au zis că nu-s urgență.” Aha, îmi spun. Și apoi: „La radiografie ce-au văzut?” „Nu mi-au făcut nici o radiografie, nu era în protocol. Mi-au pus un Perfalgan și m-au trimis la medicul de familie.” Bun, zic, după care întreb ce-a făcut medicul de familie. Cică i-a dat Paracetamol (Perfalgan de casă), la care a adăugat, doct, un spray cu corticoid. Daʼ febră mai ai? o iau. Da, are. Și expectorația cum e – e ca albușul de ou, e galbenă, e verde? Cică e verde ca algele în putrefacție – o rupe tusea și scuipă ceva verde-putred, așa-mi zice.
Acum, voi știți că-s doar chirurg toracic, chirurgii fiind ființele alea a căror inteligență ține până la coate și care vorbesc despre mașini și femei. Bine, nu mereu – nu mai spun că pe mine mă doare-n cot de mașinile sub Duesenberg Coupé sau Buick Streamliner, așa că n-am de ce să vorbesc despre căruțele imbecile care nu-mi plac. Femeile, în schimb, îmi plac: sunt mai deștepte decât bărbații, clar. Mă rog, ideea e că nu pricepeam la ce bun să prescrii un spray cu corticoid unei paciente febrile care expectora puroi.
Prin urmare, am sunat la pneumolog – ăștia-s mai citiți decât chirurgii. „Bă,” zic, „s-a schimbat pneumologia de când tai eu oameni?” Și-i zic de febră, puroi și corticoizi. Dar pneumologul: „Corticoizi?! Cine e BOUL ăla? Cine e cretinul, f…-i muma lui de decerebrat?” Îi zic că, de astă dată, nu-i unul de-al nostru, iar pneumologul, liniștindu-se, îmi spune, normal, de examen clinic, radiografie etc.
„Bă,” o sun pe vară-mea. „Când te duci la pneumolog?” Cică e programată în februarie, noi fiind în noiembrie. „Auzi,” zic, „ia dă-i în plm p-ăștia! Du-te-n privat!” „În Canada n-avem privat,” spune. „Atunci dă o șpagă, fă-ți o poză, scaneaz-o și trimite-mi-o pe mail. (Pe atunci nu era whatsapp.) Ah, și nu-ți mai da cu sprayul ăla de kkt,” adaug. Iar ea: „Merci, și-așa are gust de tomberon.”
Sună după două zile. Voce cavernoasă, febră persistentă. „Am fost în State,” zice (stă pe lângă Marile Lacuri), „și mi-am făcut radiografia. M-a rupt la bani.” Trimite radiografia pe mail (e neinterpretată, firește) și, ce să vezi? O pneumonie de lob inferior stâng, care tracționa pericardul, una de-aia de până și un chirurg toracic era-n stare s-o vadă. „Auzi,” zic, „la tine-n oraș îs mulți români. Vezi când vine prima rudă de-a vreunuia.”
Îi fac rețeta, mă întâlnesc cu mama românului (sărut mâna, doamnă!) care pleca în Țara Socialismului-Corporatist dʼoutre Atlantique, îi dau antibioticul, vară-mea îl ia, și, la început de decembrie, scapă de belea și-mi dă telefon. Acum, trebuie să înțelegeți că vară-mea e teritorială: dacă e canadiană, apăi e canadiană – vreau să zic că nu m-a lăsat să fac mișto de noua ei patrie, spunându-mi că dacă boala se agrava, o internau ăia fără să discute. Nu, nu mințea.
Bun. Nu care cumva să înțelegeți că românii sunt protocroniștii medicinei – chiar NU e cazul. Tâlcul e altul, și-anume că ceva-ceva tot plătești în medicină. În țările socialiste (Canada, Suedia, gen) plătești cu timp: liste de așteptare, programări îndepărtate etc. În țările capitaliste (gen US sau Utopia libertariană a lui Câțu & co.) plătești cu foarte mulți bani – atât de mulți că pot să te bage în faliment personal. Mai e și o cale de mijloc, niciodată perfectă, dar necesită viziune și inteligență – nu se pune problema în peisajul autohton actual.
Așadar, vedeți ce doriți, că vi se împlinește visul, pe bune. Ce vreți să dați – timp sau bani? Le urez succes pseudoantreprenorilor din gig, mai ales: uberiști, glovo, guvernante etc., inși fericiți că-s atașați la platform economy. Ar fi marfă să se prindă că nimic nu e gratis și că precariatul pândește la colț – întrebați-l și pe contabilul Smeagol, c-o să vă spună cu gurița lui împietruită că-i mai bine să fii sănătos și bogat decât sărac și bolnav.” SURSA