PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

COSAȘUL SAȘA: Poiana Narciselor, scăldată în sudoarea plugului!


INSIDER: „Singura arie protejată de interes național din județul Sibiu în care cresc narcise sălbatice, dar și specii rare protejate la nivel european, a fost arată. Specialiștii aproximează că pentru refacerea zonei, chiar și în condițiile în care acum este oprită orice altă intervenție, ar fi nevoie de cel puțin 20 – 25 de ani.

Șuvara sașilor este o zonă de aproximativ 20 de ha, aflată la limita administrativă dintre Tălmaciu și Sadu. În 1994 a fost declarată arie protejată de către autoritățile județene, fiind recunoscută ca atare la nivel național în anul 2000. “Sunt o serie de plante rare care cresc acolo: patru sau cinci orhidee, stânjenei siberieni, brândușe, dar și narcise sălbatice. Poate cea mai importantă specie protejată este cea a unui fel de mărar sălbatic, care mai crește la noi în țară doar într-un loc din Banat“, descrie geobotanistul Constantin Drăgulescu, profesor universitar în cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu.

Anul trecut, pe 15 mai, când am ajuns acolo, am văzut chiar pe mijlocul ariei protejate un șanț adânc, creat probabil pentru asanarea terenului. Anul acesta, Miruna Pop, o studentă care dorea să documenteze lucrarea ei de licență despre orhideele din județ a descoperit dezastrul: a fost arat tocmai locul pe care creșteau narcisele sălbatice“, spune Constantin Drăgulescu.

Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de sâmbătă, 13 aprilie, când “arătura era încă proaspătă“.

A fost sesizată și Garda de mediu Sibiu.” DETALII

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s