LASER, FRATE: Primul concert din lume cu o hologramă live!
INSIDER: „Activez în zona digitală de 13 ani. De mai bine de 11 ani ca blogger fruntaș, ca să îi zic așa. Importantă precizare pentru că, din fericire, în această ipostază am văzut foarte multe lucruri frumoase, am fost în foarte multe locuri faine, adică am pățit o grămadă de chestii minunate. Am bifat și foarte multe ”pentru prima dată când”. Poate mai multe decât ar fi fost cazul să se numească așa, ca să o zic deloc PR-istic. Așa că, după atâția ani, credeam că sunt pregătit pentru încă o premieră. Dar nu a fost așa. Să vă povestesc. Cei de la Vodafone m-au invitat la un eveniment. Dar fără să îmi spună despre ce este vorba, în afară de faptul că o să cânte Vița de Vie. ”Hai și o să vezi”, a fost invitația. Atât. (…) Și Adi Despot și băieții au început să cânte. Noi lălăiam piesele lor clasice, ne simțeam bine. La un moment dat, Adi zice că o să invite un tânăr chitarist, de 10 ani, pe scenă. Pe numele lui Luca. Și începe să cânte ceva piesă. Noi ne uitam, curioși, să vedem care-i faza cu un chitarist de 10 ani. Dar Luca ăla micu nu se vedea nicăieri.
Brusc, pe scenă, fix lângă Adi Despot, apare Luca. Dar brusc. Adică teleportarea din Start Trek era trotinetă la viteză față de cum a apărut tânărul chitarist pe scenă. Și a început să cânte live alături de trupă, cum ar veni. A vorbit cu Adi Despot, au făcut glumițe, totul live, în timp real. Uluitor! Ei bine, holograma aia (evident, aia era) mi-a cam tăiat stomacul. Văzusem pe net așa ceva, mă mirasem corespunzător, dar să trăiesc live o asemenea apariție a fost cu totul și cu totul altceva decât să te uiți pe un ecran. În plus, față de toate hologramele pe care le văzusem (și care se cam vedeau că sunt holograme, adică erau cam transparente, cam tremurate, alea, alea), Luca zici că era chiar acolo, în carne și oase. Teribil sentiment, vă zic, teribil… Cum a fost posibilă o asemenea performanță tehnologică, o premieră mondială absolută? Bine am bănuit noi inițial (..) Adică 5G. Luca era la 2 km distanță de locul unde se întâmpla concertul. La 2 km! Și jur că zici că era fix lângă noi, atât de reală era holograma. Zic premieră pentru că fix așa a fost. Adică am asistat la primul concert din lume cu o holograma live transmisă folosind tehnologia 5G. Ispravă realizată de Vodafone Romania. N-are cum să nu îți placă asta, n-are cum! Apropo, numele tânărului chitarist este Luca Mihail Leaua. Să îl țineți minte.” SURSA
COMENTEZI?