RUFE MURDARE: „Avertizorul de integritate”, scos de la naftalină. Atenţie la „maşina de spălat” a Famigliei!
BURSA: „Ministerul Energiei a lansat pe site-ul propriu, începând de ieri, o secţiune unde angajaţii din sectorul energetic pot semnala fapte de corupţie, sub protecţia anonimatului. „Avertizorul de integritate al Ministerului Energiei este funcţional din această dimineaţă (n.r. ieri). Este un proiect la care m-am gândit încă din primele zile la Ministerul Energiei, pentru că un astfel de instrument ne va ajuta să creştem nivelul de integritate, atât la nivelul Ministerului, cât şi al companiilor sub autoritate. Vă îndemn să îl folosiţi atunci când aveţi nevoie şi să vă documentaţi asupra legislaţiei care îl reglementează”, a scris ministrul de resort, Victor Grigorescu, pe contul personal de Facebook.
Potrivit site-ului instituţiei, Ministerul Energiei pune la dispoziţia celor care au cunoştinţă despre fapte de corupţie din interiorul sistemului sau al companiilor aflate sub autoritatea ministerului, la care statul este acţionar majoritar, un instrument prin care să le semnaleze, sub protecţia anonimatului. Identitatea furnizorului de informaţii prin intermediul „avertizorului de integritate” rămâne confidenţială atâta timp cât acesta îşi doreşte. „Există situaţii în care angajaţi din interiorul sistemului deţin informaţii despre fapte de corupţie, dar ezită să le dezvăluie de teama unor consecinţe negative pe care le-ar putea atrage asupra lor”, susţin reprezentanţii ministerului. Cadrul legal de siguranţă pentru funcţionarul public sau personalul contractual care dezvăluie fapte de corupţie din interiorul structurii sau companiei în care este angajat este asigurat de LEGEA 571/2004, legea avertizorului de integritate.” SURSA
ARHIVĂ: DREPT LA REPLICĂ: Cum se apără Adrian Corbu, Director General Adjunct al societăţii SMART S.A.?
Pingback: IAURT FIERBINTE: „Avertizorul de integritate”, scos de la naftalină. Atenţie, pericol de electrocutare! | iulia specials operations
Pingback: IAURT FIERBINTE: “Avertizorul de integritate”, scos de la naftalină. Atenţie, pericol de electrocutare! | Catelvip's Blog