PIANO MARATHON: Cea mai pianistică zi a anului!
Acest proiect de anvergură se dorește a fi unul cu totul și cu totul special. Organizatorii doresc să construiască o tradiție și să invite nume dintre cele mai importante din muzica clasică pe scena Teatrului de Vară Herăstrău din București, precum și cele mai apreciate orchestre naționale și internationale.
Conceptul festivalului «Piano Marathon» se bazează pe ideea unor serii de concerte separate, cu intrări (bilete sau abonamente) separate pe durata întregii zile. Concertele vor fi recitaluri solo, camerale, concerte pentru două, trei, patru, până la douăsprezece piane și concerte împreună cu diferite orchestre (camerale sau simfonice). Toate aceste concerte sunt independente unul de celălalt, astfel încât să fie accesibile publicului larg de toate vârstele. Conceptul iluminării este unul festiv, adresându-se unui public care vizitează mai puțin sălile consacrate de concert dar care poate fi introdus în lumea fascinantă a muzicii clasice. DETALII
COMENTEZI?