PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

OPULENŢĂ: Auguste Rodin, reîncarnat în Micul Paris: „Ce-am fost şi ce-am ajuns!”


Gigi PalaceOLYMPUS DIGITAL CAMERAPalatul lui Gigi Becali, Aleea Alexandru nr.1,  București – sector 1, construit în anii ’30, este replica identică a Muzeului Rodin din Paris. Faţă de prima renovare, patronul Stelei a consolidat casa, cunoscut fiind că nu va rezista unui cutremur de peste 7 grade. Gigi Becali a plăti pentru achiziţionarea clădirii şi a terenului 7 milioane de euro. A urmat renovarea şi restaurarea, care au mai costat 1,5 milioane.

Rodin MuseumMicul castel Biron, cu superba gradina de 3 hectare, se află în apropiere de Domul Invalizilor, pe strada Varenne, la nr 77, Paris. Hôtel Biron a fost construit între anii 1728 – 1730 de către architectul Jean Aubert. În anul 1908, Auguste Rodin cumpără proprietatea. Sculptorul îşi montează lucrările aici, pereţii îi acoperă cu desene şi schiţe, iar parcul îl Auguste Rodindecorează cu antichităţi greceşti şi romane. În 1916, Rodin donează statului întreaga sa colecţie de lucrări, statui, desene şi întreaga arhiva de fotografii. Auguste Rodin moare în 17 noiembrie 1917, înainte să-şi vadă visul cu ochii – deschiderea propriului muzeu, care a avut loc doi ani mai târziu, în 1919. Muzeul este în topul celor mai vizitate din Franţa, cu peste 500 de mii de turişti anual. DETALII

6 responses

  1. Pingback: MIRACOLUL DIN MAGLAVIT: Ce nu ar fi reușit Petrache Lupu fără Gigi Becali? Și invers! | infoINSiDER.ro

  2. Pingback: VATRA LUMINOASĂ: George Becali este plecat în concediu. Nici la Cotroceni nu găsiţi pe nimeni! | infoINSiDER.ro

  3. Andrei

    Apreciez binele pe care Gigi Becali l-a facut multor oameni dar datorita infatuarii si pacatului mandriei merita o lectie de genul asta de la viata. Intreb retoric, oare de ce pe Malonga Parfait(care avea foarte mult bunsimt) l-a luat la bataie iar pe Bendeac il face „fratele meu mai mic”. Raspunsul meu este ca Becali a intrat in masonerie(atras de puterea acesteia, nestiind ca este o organizatie satanista; sunt dovezi in acest sens) iar Bendeac face si el parte din masonerie(de aici fratele meu mai mic). Dealfel a si facut semnele masoneriei sataniste la mai multe aparitii tv si au vorbit si altii despre asta. Despre faptul ca Becali a fost nasul unui mason mare in grad ce a avut loc la templul masonic de la Peris(a participat printre altii si Dana si Adrian Nastase la acea nunta, dealtfel eu unul am salvat pe calculator poze in care Becali face semne masonice) puteti vedea aici:

    Apreciază

    19 august 2013 la 19:24

    • Andrei E Prost

      Tu esti prost , saracul de tine si ai impresia ca tot cacatul care zboara se si mananca si meritit sa mori calcat de masina , teoria conspiratiei nu exista , doar prostii ca tine o tin in viata .

      Apreciază

      26 august 2013 la 16:34

  4. ioan

    Mi se pare mie sau articolul s-a vrut tendentios? Nu sunt fan Becali dar constat ca dincolo de exagerarile de temperament si educatie , da clase multor agramati sau chiar oameni care se lauda cu multe facultati …..desi la randul sau nu pare a fi chiar usa de biserica…
    Becali lasa dupa el o valoare arhitectonica restaurata ,nu cum au facut alti imbogatiti recent care au demolat valori de arhitectura si au pus in loc niste mizerii cu canal si iesire la apa ….sau altii care au taiat un parc dendrologic sa-si faca heliport, sau mai rau, altii care au pustiit locul si si-au mutat averile in alte tari …..

    Apreciază

    3 mai 2013 la 09:28

  5. Fiecare lasă în urma urma sa „AMINTIRI” – iar George, pe lângă politică, este un împătimit al artei, şi de ec să n-o spunem: îl onorează şi-i dă satisfacţie că nu trăieşte pe pământ degeaba, fiind şi un fiu credincios al Domnului IISUS HRISTO.
    Aş dori să-i dedic această melodie „ÎN VINEREA PAŞTELUI” pe care am scris-o culacrimi în ochi, un fierbinte omagiu adus maicii Precesta, care a suferit enorm când şi-a văzut Fiul răstignit.
    Puteţi s-o ascultaşi, accesând: http://www.totpal.ro.
    Am înregistrat-o cu Orchestra naţională de Folclor RADIO, dirijor Adrian Grigoraş. Cântă solista Ansamblului Ciocârlia, soprana RODICA ANGHELESCU.
    Excelenţa Voastră, d-le parlamentar GEORGE BECALI,vă doresc din suflet sărbătoriferiite în sânul „SFINTEI FAMILII” – să vă ajute bunul Dumnezeu. Paşte fericit!
    Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu

    ÎN VINEREA PAŞTELUI

    În vinerea Paştelui,
    Când e chinul Domnului…
    Maica Precesta-a venit
    Pentru Fiul răstignit;
    A intrat în mănăstire –
    La icoane să se-nchine,
    Din durere să-i mai treacă,
    C-aşa-i sufletul de mamă. Bis:

    O!… în faţa altarului,
    Lângă crucea Fiului
    O tânără îl plângea,
    Picioarele-i săruta,
    Cu lacrimi i le spăla,
    Cu părul i le usca…
    Şi prin jalea glasului
    Ea îi spunea Domnului: Bis:

    – „Doamne bun, iubit şi sfânt,
    Nu mă ţine pe pământ!
    Du-mă la iubitul meu,
    De viaţă nu-mi pare rău,
    Numai de măicuţa mea
    Că suferă ca şi-a Ta.
    Numai mamă să nu fii!…
    Să duci dorul la copii.” Bis:

    Apreciază

    3 mai 2013 la 08:05

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s