PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

NORVEGIA: Parlamentarii vikingi chiulesc unicameral


INSIDER: “Din 2009, Parlament norvegian este unicameral – Stortinget – „Marele Consiliu”, cu 160 membri aleşi prin votul poporului pentru 4 ani. Clădirea Parlamentului (1866) este pe bulevardul Karl Johans şi poate fi vizitată gratuit în tururi cu ghid, însă poţi participa şi ca „observator” din balcon la şedintele Parlamentului. La intrare, ţi se face un control ca la aeroport, apoi îţi laşi toate obiectele personale (geantă, telefon, ochelari de soare) la garderobă, având voie să intri numai „înarmat” cu un aparat foto clasic cu rugămintea insistentă „no flash, please!”. Spre surprinderea mea, sala de şedinţe era aproape goală şi am râs în barbă, gândindu-mă că absenţele se poartă şi la case mai mari… La un moment dat, un parlamentar şi-a expus cu convingere nu-ştiu-ce-propunere în faţa unei săli complet goale! Noroc cu musafirii din balcon ca să nu se spună ca ar fi vorbit la pereţi.

Norvegia este o monarhie constituţională. În fruntea statului se află Regele, dar acesta are un rol mai degraba ceremonial. Constituţia spune că „puterea executivă e investită în rege” însemnând de fapt că este exercitată de guvern (Consiliul de stat) în numele Regelui. Palatul Regal – Det Kongelige Slott – domină centrul oraşului din vârful dealului pe care se înalţă, la extremitatea vestică Karl Johans Gate. Din păcate, palatul se vizitează numai vara, în cadrul unor tururi ghidate de 1 oră. În fiecare zi, la ora 13.30, are loc spectacolul schimbării gărzilor în faţa palatului.

În 1905, după desprinderea de Suedia şi proclamarea independenţei, la dorinţa populaţiei (care a optat pentru monarhie şi nu republică) a fost proclamat rege al Norvegiei sub numele de Hakon al VII-lea, prinţul danez Carl din familia Glucksburg propus de guvern şi ales de Parlament. Hakon al VII-lea a domnit 52 de ani până în 1957 şi a fost unul dintre cei mai iubiţi monarhi norvegieni, jucând un rol important în păstrarea unităţii ţării în timpul ocupaţiei naziste din cel de-Al Doilea Război Mondial. Când a murit, fiul lui şi al reginei Maud, Alexandru a fost încoronat ca rege al Norvegiei ca Olav al V-lea (1957-1991), fiind un rege foarte popular. Mare sportiv pasionat de navigaţie şi schi a câştigat medalia Holmenkollen în 1968 şi medalia de aur la iahting la Jocurile Olimpice de Vară (1928) desfăşurate la Amsterdam.

În 1991 îi succede monarhul actual Harald al V-lea (n.1937) unicul fiu al său şi al prinţesei Martha a Suediei, primul prinţ născut pe teritoriul Norvegiei, după 567 ani. Acesta a trebuit să aştepte 9 ani pentru a primi de la regele Olav al V-lea, care s-a consultat cu membrii Parlamentului, permisiunea de a se căsători în 1968 cu o tânără care nu făcea parte din aristocraţie, actuala regina Sonja. Povestea s-a repetat oarecum cu fiul acestora, prinţul moştenitor Hakon, care stârnit un scandal în 2001 când s-a căsătorit cu Mette-Marit, o tânără pe care o cunoscuse la un festival rock şi care avea deja un copil, lucrase într-o cafenea, se îmbrăca în blugi şi avusese o viaţă zbuciumată până atunci. Fiica lor, prinţesa Ingrid Alexandra (n.2004) a fost desemnată succesoare – ca urmare a modificării Constituţiei Norvegiei care acum permite femeilor să fie moştenitoare la tron.”

ARHIVĂ: OSLO: Holmenkollen, paradisul sporturilor de iarnă. Regina Sonja, în vizită inopinată!

Un răspuns

  1. Pingback: NORVEGIA: Primul restaurant subacvatic din Europa și cel mai mare din lume | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?