PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ADEVĂR SAU PROVOCARE: Democraţie sau Dreptate? Tu pe cine iubeşti mai mult – pe tata sau pe mama?


INSIDER: „Nu s-a uscat bine cerneala pe buletinele de vot de la alegerile locale, că iar a început milogeala… „Mâna intinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!” este o replică celebră dintr-un film care spune totul despre modul în care ne dăm votul mai de milă, mai de silă… Dar iată că „fie roată oricât de pătrată, tot se mai întoarce-o dată” şi avem iar în mână „pâinea şi cuţitul” pe 29 iulie, când suntem chemaţi la urne să facem exact ce ne dictează conştiinţa. Dacă avem una!

Scena e aceeaşi – un monolog absurd şi câteva personaje care cântă în cor „Cântecul lebedei”. Marea noutate este aceea că pe toţi stâlpii şi pe toate gardurile suntem îndemnaţi să alegem între „democraţie” şi „dreptate”, între „capitalismul de stepă” şi „furia roşie”, de parcă cineva ar fi în stare să răspundă corect la întrebarea – „Tu pe cine iubeşti mai mult – pe tata sau pe mama?”. Dar, pentru a evita bulversarea electoratului, de această dată va trebui doar să alegem extraopţiune „DA” sau „NU”, pare mult mai simplu, mai clar şi mai curat. Măcar să ne-o facem cu mâna noastră!

Ex-preşedintele Băsescu a mutat băile de mulţime din Piaţa Universităţii pe Facebook, răspunzând în chip filmat nemulţumirilor ridicate de foştii săi alegători. Dialogul dulce cu „jurnaliştii împuţiţi”, tricoul bleu asortat cu ochii umeziţi de marinar naufragiat şi dragostea revărsată în valuri către popor ar fi de-a dreptul emoţionante, doar dacă ar fi făcut parte şi din rutina prezidenţială pe când era căpitan peste România! De partea cealaltă a baricadei, USL-iştii confecţionează bannere şi corturi strategice anti-caniculă prin care se explică populaţiei cine le-a furat salariul, pensia şi demnitatea de la Traian încoace, asta după ce „partidele istorice” chiar nu au mai lăsat nimic de furat…

Până să ne hotărâm dacă vom merge sau nu la referendum pe 29 iulie, este musai ca toţi cei cu drept de vot să mimeze măcar încălzirea în acest sezon de insulte şi calomnii, imitând mişcările văzute pe televiziunile de ştiri. Cei care nu s-au plictisit încă de atâta politică zâmbesc atotştiutori şi pun capăt oricărei polemici cu argumentul suprem – „Băăă, iarna nu-i ca vară!”.

3 responses

  1. pupatil pe voiculescu in cur si pe usl ca va da la m..eu sunt anti basescu dar voi spune NU ce sa vina strimbul ala de antonescu si dotore (plagiatore)sa dea dumnezeu ca antena3 sa clacheze pacat ca resatu sunt bune voiculescu la puscarie cu tine

    Apreciază

    22 iulie 2012 la 00:20

  2. Sobolani portocalii

    Cel mai trist mi se pare faptul ca PDL-istii se pare ca adopta tactica sobolanilor care parasesc primii corabia care se scufunda 😦

    Apreciază

    21 iulie 2012 la 07:39

    • Popeye

      Acum si Popeye … 😦
      Si eu care credeam ca e „singurul cu sange in instalatie” din arena capabil sa-i infrunte pe toti ..nici spanacul nu mai e ce era odata .. 🙂

      Apreciază

      24 iulie 2012 la 12:15

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s