PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

RECLAMAŢIE: „TechnoMarket, o consignaţie comunistă!”


Reţeaua magazinelor TechnoMarket este al doilea brand al companiei Domo Retail, fiind prezentat ca un hipermarket de electronice adresat clienţilor cu bugete medii şi mici. Într-unul din comunicatele companiei Domo se arată că oricine “va fi impresionat de amabilitatea personalului si de serviciile pre si postvânzare la standarde europene”. Un cumpărător ghinionist a avut, însă, o experienţă neplăcută în magazinul TechnoMarket Militari din Bucureşti. Pe lângă faptul că a cumpărat un televizor LCD care s-a defectat după 4 luni, acesta a intrat în contact direct cu personalul “amabil” de la Predare în Service, care nu dă doi bani nici pe clienţi, nici pe produsele pe care le vinde. În traducere, e bine când se vinde marfa, dar dacă se defectează este treaba clientului!

INSIDER: “În luna februrarie am cumpărat un televizor LCD de la magazinul TechnoMarket din Militari. După patru luni, a intervenit un defect. Fiind în garanţei 2 ani, am încercat iniţial să contactez una din unităţile de service din certificatul de garanţie. Din cele trei unităţi service din Bucureşti, două dispăruseră de pe piaţă, iar la a treia nu răspundea nimeni la telefon. Puţin panicat, am urcat televizorul în maşină şi am fugit cu el înapoi la magazin. Aici l-am predat fără prbleme şi am încheiat formal un proces verbal de predare-primire, fără însă ca angajatul TechnoMarket să specifice în scris starea produsului şi natura defectului reclamat de mine. Atenţie, deci, ce scrieţi în procesul verbal atunci când predaţi în service un echipament defect în perioada de garanţie! …Cu cât mai neclar, cu atât mai bine pentru ei ca să-ţi impute orice după aceea!

Spre “bucuria” mea, după două zile am fost sunat să vin să ridic televizorul gata reparat, dar că, totuşi, există o problemă… <<Ecranul a fost lovit, de ce nu ne-aţi arătat!?>> mi s-a spus la telefon, ca un reproş că l-aş fi predat cu vicii ascunse. Remarca celui de la TechnoMarket a fost cu atât mai insultătoare, cu cât cel care l-a reparat efectiv mi-a spus telefonic că l-a reparat fără măcar să constate natura defectului reclamat de mine, ci doar în baza unui defect “cunoscut” pentru modelul respectiv.

În plus, “meşterul” a recunoscut că a făcut o intervenţie şi pe ecran, dar fără o legătură cu defectul reclamat de mine. Coincidenţă sau nu, după această intervenţie mi s-a reproşat că televizorul avea ecranul atins înainte de reparaţie!? Dacă era aşa, acestă lovitură trebuia constatată înainte de reparaţie şi sesizată clientului, lucru care ar fi atras automat pierderea garanţiei şi neefectuarea reparaţiei. Ca urmare, la primirea LCD “reparat”, am fost nevoit să mă cert cu angajatul TechnoMarket care încerca să-mi bage pe gât un defect produs de altcineva… Exact ca într-o consignaţie comunistă!

În final, am convenit că trebuie să mă adresez direct furnizorului Domo şi ei să decidă mai departe. Spre cinstea lor, la două zile, m-au contactat spunându-mi că pot să-mi aleg un alt LCD de la TechnoMarket la acelaşi preţ sau unul mai scump cu plata diferenţei. Culmea tupeului, la final, angajatul TechnoMarket a ţinut ca tot el să aibă ultima replică: <<…Că aşa e în România!… >>. Adică, tot mortu-i vinovat?”

AŞTEPTĂM COMENTARII CU ALTE EXPERIENŢE NEPLĂCUTE LA CUMPĂRĂTURI!

10 responses

  1. Avatarul lui matei d
    matei d

    Eu am cumparat de Craciun o masina de spalat…Whirlpool, cea cu al saselea simt, o aveau la oferta 1300 de ron…..am spalat de cateva ori cu ea, si vad ca acum nu mai porneste…o bag in priza si nimic….f dubios…mi-a mai facut o data asa, si dupa o lunga perioada a pornit…dar ceva nu e in regula, sa porneasca cand vrea ea…sa porneasca cand vreau eu…si astfel, cautand un nr de contact am dat peste siteul asta…o sa sun maine sa vad ce imi spun, dar m-au ajutat comenturile voastre…revin…bafta….

    Apreciază

    14 ianuarie 2013 la 20:43

  2. Avatarul lui Necunoscut
    MOBI-BIC

    Nu stiu ce sa cred,cert este ca am achizitionat 2 produse in acelasi timp de la ei, anul trecut . Unul dintre ele s-a defectat dupa 2 luni iar celalalt dupa 1 an.Le-am dus pe amandoua la reparat in garantie.Nu mi se pare normal ca dupa un timp relativ scurt de utilizare sa am asemenea probleme(culmea..nu cu un produs si cu amandoua) .Daca s-a mai lovit cineva de probleme asemanatoare semnalati-mi si mie.Oricum sunt neseriosi.

    Apreciază

    29 februarie 2012 la 16:17

    • Avatarul lui Necunoscut
      Anonim

      La Technomarket au si produse trimise de la alte locatii Domo, dar folosite, din aceasta cauza pica foarte repede. partea proasta este ca le vand ca si cum ar fi noi. Eu am intalnit si cumparat trei produse de acest fel. Chiar pe 30.06.2012 era cat pe ce sa cumpar un asemenea produs, dar uitandu-ma atent, am vazut ca este folosit.

      Apreciază

      1 iulie 2012 la 12:56

  3. Avatarul lui NIK
    NIK

    FRATILOR ESTE UN MAGAZIN DE CA..T, AM LUAT UN TELEFON SI A FOST LA SERVICE DE 10 ORI IN ULTIMILE 6 LUNI , STATEA IN SERVICE 2-3 SAPTAMINI SIPRELUNGEA GARANTIA 2-3 ZILE, IN ULTIMA ZI DE GARANTIE S-A STRICAT DEFINITIV. NU AU VRUT SA-L SCHIMBE NICI DAI DRACU, UN SURER MAGAZIN DE CA..T.SI CU PRETURI MARI.NU CUMPARATI DE LA TEHNOMARKET MILITARI.

    Apreciază

    19 octombrie 2011 la 19:20

  4. Avatarul lui adrian
    adrian

    Si eu lucrez in domeniu.
    Fac service …
    1 „Mesterii” – sunt obligati sa respecte regulamentul intern !!!
    2 Tot „mesterii” intra in contact direct cu clientul final.
    3 Tot „mesterii” sunt tot timpul vinovati , incompetenti – de ambele parti „angajator si client”

    4 Citez : „Culmea tupeului, la final, angajatul TechnoMarket a ţinut ca tot el să aibă ultima replică: <>. Adică, tot mortu-i vinovat?”
    Pai nu cuva ai varsat nelinistea’ pe acel angajat ? Ti sa raspuns la fel !

    Apreciază

    25 aprilie 2011 la 17:27

  5. Avatarul lui coco
    coco

    Si eu am o instalatie de aer conditionat Neo montata acasa si este excelent. Cred ca „vaduva neagra” nu stie sa-l utilizeze. Si surpriza… e cumparat tot de la un magazin Technomarket!

    Apreciază

    24 noiembrie 2010 la 20:40

    • Avatarul lui NICOLAE OPREA
      NICOLAE OPREA

      Eu am 2 unitati aer conditionat NEO de 3 ani ani si functioneaza ireprosabil.

      Apreciază

      21 iulie 2011 la 17:31

  6. Avatarul lui IONUT_TL
    IONUT_TL

    Eu lucrez la un astfel de magazin,la tehnomarket . Incerc de fiecare data sa ajut clientii sa isi rezolve problemele, eu as fi deacord cu inlocuirea lui, insa peste un sef de magazin sau un sef adjunct, nu se poate trece, mai ales peste firma care asigura serviceul. Spre bucuria mea nu am avut intrun an de activitate, prea mul;te bombe, asta ptr ca m-am ferit sa recomand ceea ce eu nu eram sigur, aaa, daca cineva venea chititi pe acel produs, care eu stiam ca poate fi cu probleme, na ce sa fac sa ma cert cu clientul? la ales cu mana lui. dar daca ma intreaba, recomand sony, samsung, panasonic. cat despre aerele conditionate Neo, eu am asa ceva in casa si imi vine sa rad ce a spus colegul de mai sus, cum mai aer de ventilator? are totusi compresor toshiba frate, nu e un stift si ca sa iti spun ceva, e mult mai bun neo decat samsung, crede-ma

    Apreciază

    22 august 2010 la 01:40

  7. Avatarul lui vaduva neagra
    vaduva neagra

    In urma cu 7 zile, am achizitonat un aer conditionat NEO , de la Domo, din Auchan. Vreau sa va precizez faptul ca, l-am ales dupa indelungi discutii si recomandari ale unei angajate ale acestei renumite companii de electrocasnice.Dupa montaj, surpriza este o bomba de aer condionat baga aer dar nu aer conditionat ci aer de ventilator.Am sunat la Domo pt a gasi unele raspunsuri la problema mea si de fapt am primit niste urlete la telefon ca nu pot sa schimb aerul l-am luat asta e, in concluzie asta e Romania infecta in care traim, platim cu varf si indesat pentru niste produse si servicii de cea mai proasta calitate.

    Apreciază

    1 august 2010 la 20:53

    • Avatarul lui Cristi
      Cristi

      Pentru cel caruia aparatul de aer conditionat „NEO” ii baga aer de ventilator: asa se intampla daca nu are freon care sa raceasca aerul. Probabil ca meseriasii care ti l-au montat au facut-o gresit si a pierdut freonul. Drept pentru care, nu mai raceste. Asa am patit si eu cu aerul parintilor si am chemat de vreo 4 ori serviceul, ca mereu puneau freon in el si apoi se pierdea. La un moment dat au gasit pe unde scapa, au remediat defectiunea, l-au incarcat iar si merge.

      Apreciază

      10 decembrie 2010 la 20:30

Răspunde-i lui Anonim Anulează răspunsul