PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

DIASPORA: „D-le Cosmin Guşă, cine este inconştient şi îndobitocit, în cazul de faţă?”

Cozmin GusaINSIDER: „Zilele trecute citisem un articol intitulat „Românii din afara ţării nu mai sunt români, deci nu au dreptul la vot”, iar aseară, la Realitatea TV, Guşă Cosmin şi-a permis să spună că cei 11 milioane de cetăţeni, sunt ”inconştienţi şi îndobitociţi”. Nu înţeleg, cum şi-a permis să aducă acestă insultă poporului român, să gândească, dar mai ales, să scrie aşa ceva? O doamnă mai cucuiată, pe nume Dorobanţu Loredana, făcea furoruri că românii din afara ţării nu ştiu ce se întâmplă în ţară. De aceea, nu au dreptul la vot. Însă jignirea adusă milioanelor de români de către Cosmin Guşă m-a cutremurat, făcându-mă să-mi pun inevitabila întrebare: „cine este inconştient şi îndobitocit în cazul de faţă, domnule Cosmin Guşă?”.

Consulatul Roman din StuttgartMă aflam în faţa televizorului şi nu îmi venea să cred ce îmi aud urechile. Să faci asemenea afirmaţie, stând pe un fotoliu aurit, în timp ce mii de români îşi pun viaţa în pericol doar pentru a-şi exercita dreptul la vot, este o neruşinare de nedescris şi nu mă aşteptam din partea unui manager de televiziune să vorbească asemenea aberaţii de pe fotoliul său. Păi, domnule Guşă Cosmin, dv. aţi votat? Nu faceţi parte din rândul celor 11 milione de români înconştienţi şi îndobitociţi? Sau aţi rămas cuplat pe scaunul auriu de la Sânmartin – Oradea şi nu aţi mers la vot ca oricare cetăţean conştient că votul său poate schimba ceva în ţara de origine?

wahl 2În orice ţară civilizată cetăţenii votează. Dumneavoastră… cum de v-aţi permis să numiţi 11 milioane de români, „inconştienţi şi îndobitociţi” doar pentru că şi-au cerut drepturile lor? Au cerut respectarea Constituţiei, au cerut o viaţă mai bună, fără corupţie şi minciună. Au cerut o viaţă mai sigură pentru ziua de mâine, o şcoală, un spital, un nivel de trai măcar pe jumătatea celor din Occident? Va întreb în calitate de cetăţean român care face parte din cei 11 milioane care au mers la vot. Dvs. nu v-aţi făcut datoria de cetăţean al acestei ţări numită România? Nu v-a fost ruşine, nu v-aţi cutremurat de lipsa de respect faţă de mamele care au stat ore în şir cu copii mici în braţe ca să voteze? Ar trebui să intraţi în pământ de ruşine, din cauza lipsei de respect faţă de acele persoane în vârstă, care, cu noaptea în cap, au mers la sute de km să voteze. Da, votul lor a contat. Nu au votat pentru ei, ştiind că zilele vieţii lor sunt scurte, ci au votat pentru noi, cei care rămânem după ei. Votul lor a fost numărat alături de miile de voturi. Au fost conştienţi că poate nu vor mai apuca ziua în care să vadă o schimbare spre bine din ţara noastră, dar au fost alături de miile de români care încă au şansa să trăiască într-o ţară mai bună.

Foto 3Frumos ar fi fost, dacă pentru o clipă v-aţi fi ridicat de pe fotoliul de la Sânmartin şi, din respect, să aduceţi un omagiu românilor din Torino, Paris, bătrânilor, mamelor cu copii mici, cu copii în braţe, în cărucioare, îngheţaţi şi flămânzi stând la o coadă mai mare decât cea din vremea răposatului Ceauşescu. Din respect pentru ei şi pentru toţi românii ieşiţi în stradă, ar fi trebuit să intonaţi Imnul României. Pentru că aceşti români au fost eroii noştri. Ei nu au stat ca nesimţiţii acasă plângându-se de viaţa grea care îi apasă. Dar desigur, cum să faceţi aşa ceva când că nu aţi simţit emoţiile celor din stradă, celor de la secţiile de votare, nu aţi simţit frigul, foamea, oboseala, cum aţi fi putut respecta şi aprecia efortul acestor oameni? Nu m-am aşteptat la atâta lipsă de respect din partea dvs.. Şi încă odată mi se confirmă că  „7 ani de acasă” nu au intrat în educația tuturor românilor. Domnule Guşă, votul de astăzi nu a fost pentru Iohannis, un necunoscut până acum 3 luni, ci unul împotriva corupţiei, împotriva clientelismului, unei mafii politice, împotriva sclavagismului şi a minciunii, a plagiaturii şi analfabetismului, reprezentată de Ponta şi echipa sa. Românii care au ieşit în stradă ne-au arătat ce înseamnă demnitate, curaj şi solidaritate. Curajul românilor din stradă a aprins spiritul românesc în fiecare inimă în care mai pâlpâia speranța unui trai decent. Românii ieşiţi în stradă şi cei de peste hotare au arătat care trebuie să fie drumul acestei ţări, unul spre Occident, fără hoţie şi minciună.

Foto 4Am fost acolo, ca om de ordine. Am văzut mame cu copii mici în braţe, în cărucioare, copii nerăbdători şi nu înţelegeau ce se petrece, de ce părinţii lor îi ţin în picioare doar cu o singură toaletă la mii de oameni? Copiii plângând de frig, de foame…. iar unul din consuli, care făcea parte din comisia de votare, abia, abia se mai mişca. Vorbea la telefon şi se plimba… era evident că trăgea de timp. 7 ştampile la peste 2.000 de oameni până la ora 11,00. Am văzut bătrâni veniţi de la sute de km, încă de la primele ore ale dimineţii. Persoane care poate, nu mai au o speranţă pentru ei, dar şi-au pus votul pentru miile de români. Am văzut persoane în cârje, în cărucioare, persoane care au venit să voteze. Cum să nu te supere afirmaţiile unor oameni fără pic de inimă şi conştiinţă spunând că „cei 11 milioane de români care au votat sunt inconştienţi şi îndobitociţi?” (Cosmin Gușă, Realitatea TV.)

vesta-spate-voluntariiSunt mândră că sunt româncă şi mi-e ruşine cu unii ca dumneavoastră.
Să fim mândri că suntem români! Dumnezeu să ajute România!

Gabriela Janik (Germania)”

FOTO: Secţia de votare nr. 74 de la Consulatul Român din Stuttgart

13 responses

  1. camarazii

    COZMIN GUSA= UN NEMERNIC

    Apreciază

    28 noiembrie 2014 la 16:07

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s