PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

Ce nimic se întâmplă în şedinţele de Guvern?


Ştiaţi că nu există nicio legătură între discuţiile din şedinţele de Guvern şi declaraţiile tranşante de după ale premierului Emil Boc? Noi doar bănuiam până să ne confirme un consilier de ministru din cadrul coaliţiei de guvernare. Aşadar, nu va imaginaţi că vreunul dintre miniştri vine cu tema făcută, gata să apere în dezbateri aprinse binele poporului român. …Şi asta nu neapărat pentru că sunt răi sau harpagoni, ci pur şi simplu pentru că nu ştiu ce ar trebui să discute primii oameni în stat ajunşi acolo doar din voia Partidului?! Pe scurt, miniştrii prezenţi la şedinţele de Guvern au alte treburi, axate mai mult pe probleme personale şi locale, decât pe cum ar trebui ţinute frâiele ţării. Dacă unii moţăie şi alţii spun bancuri în şoaptă sau se joacă pe laptop, sunt câţiva care se folosesc de acest prilej „bruiat” pentru a bate palma cu alţi miniştri pe mici afaceri personale sau ale prietenilor apropiaţi – un schimb de terenuri ici, un aviz eliberat colo, grăbirea unui dosar dincolo, un ban european pentru „băieţii harnici” pe repede înainte etc. Oricum, ordinele importante vin de la Cotroceni, aşa că miniştrii doar semnează ca primarii… Chestii socoteli, ştii matale!

În centrul vechi al Bucureştiului, avertismentul este valabil şi vara!


În sfârşit, o dovadă clară că cineva a redus cheltuielile! Deşi avertismentul de pe strada Dimitrie Gerota pare că a fost uitat în geam de iarna trecută, acesta poate fi considerat valabil şi în lunile de primăvară-vără-toamnă pentru orice clădire veche din Bucureşti cu sau fără bulină roşie. Chiar dacă nu mai cad ţurţuri, oricând s-ar putea desprinde un ornament, o grindă sau chiar un balcon… Oricum, iarna va veni în fiecare an, iar criză financiară nu va trece prea curând! Deci, orice afiş reciclat merită apreciat!

TIB 2010, ruginit de criză!


INSIDER: „TIB – Targul International Bucuresti – 2010 ruginit de criza. Expozantii: zambete inghetate la 16 C cate 8 h /zi, buget diminuat de cel putin 3000 euro (chiria pentru 6-9 oct) in functie de marimea standului + costul materialelor promotionale distribuite si speranta de semnarea de noi contracte “in coma”. Vizitatorii: aproape turisti 🙂 cam 70% pensionari si oameni care-si omoara o zi gri de octombrie, elevi adusi cu clasa de la scoala, studenti si cativa specialisti. Ce mai, suntem o tara de ingineri! 🙂 Incredibil ca in Romania anului 2010 mai exista oameni carora le “sticlesc ochii” la un flyer colorat, un pix sau o plasa. Cei mai norocosi trageau dupa ei victoriosi rucsacii troller, capatati, intesati de hartoage. In secolul internetului si a lui Google tot ne mai place sa facem colectie de brosuri. Mai devreme sau mai tarziu mare parte din ele ajung la gunoi..macar de-ar ajunge la centrele de reciclare. Inseamna ca suntem complici si “omoram copacii”…AI PLANTAT VREODATA UN COPAC?!”

„Maşina de gunoi”, vedetă la crosul Casiopeea


INSIDER: „Casiopeea – primul cros impotriva cancerului de san – 10.10.2010 Bucuresti, Parc Herastrau – ora 10, peste 1500 participanti. Foarte multi francezi veniti sa alerge si sa incurajeze participantii la cros: „Allez!Allez!” se auzea de pe margine cand alergam. Parca participam la cros …in Franta. Am avut si din partea Bucurestiului camionul de gunoi Romprest (in contrasens cu sloganul sau „grija pentru tot ce ne inconjoara”) si care la un moment dat inota intr-o mare de tricouri roz si ciclamen in nu stiu ce misiune de neamanat. A fost „certat pe intrega durata a manevrelor” de un curajos catel comunitar, singurul care si-a exprimat zgomotos dezaprobarea. MERCI CASIOPEEA!!!”

DIN TRAFIC: „Parchez ca o zână!”


INSIDER: „Ce ne-am face fără Zânele din traficul bucureştean!? …Ne-am găsi maşinile întregi în parcare, am fi mai în siguranţă în trafic şi am merge liniştitiţi pe banda de viteză fără să fim nevoiţi să le depăşim pe dreapta! …Dar care ar mai fi provocarea!?”

„Fructa putrezită nu scoate pata de pe obrazul negustorului!”


INSIDER: „Ocoliti chioscul-aprozar de la intersectia str. Baba Novac si Campia Libertatii din Bucuresti – sectorul 3!! Acum câţiva ani, mi s-a parut ca o „gura de aer curat” fata de tot ce mai vazusem prin Bucuresti: legume „de Neckermann” in orice zi a saptamanii, pana tarziu in noapte. Un vanzator corect, amabil si foarte rapid in servire. O coada de cateva persoane o rezolva cat ai clipi. Mergeam „pe mana lui cu ochii inchisi”, intotdeauna marfa foarte proaspata si de cea mai buna calitate! Chiar glumeam ca „probabil au contract cu supermarketurile sa le cedeze marfa care avea de gand sa se deterioreze”. Ieri, am oprit din nou sa cumpar si tare mi-ar fi placut sa fi fost la fel. Se schimbase vanzatorul (si probabil si patronul care nu mai are la fel de multa stima de propria afacere) si cand am ajuns acasa am constatat ca din 4 ardei kapia 3 erau cam putreziti, din 6 nectarine 4 erau cam busite, ca sa nu mai vorbesc de rosii si castraveti ca „ma apuca tensiunea” …Am vrut sa le impachetez si sa le returnez la chiosc, dar mi-era frica sa nu i le vanda, de bune, urmatorului client. 🙂 Deci, nu mai mergeti sa cumparati de la acest chiosc, lasati-l „sa piara pe limba lui”… Doar „daca muriti de pofta” si va iese in cale, dar numai o bucata si pe aceea s-o verificati inainte de a o plati pentru ca sa i-o puteti inapoia pe fata sau pe geam. 🙂 Fructa putrezita nu poate „scoate pata de pe obraz”…”.

Crosul Loteriei: Fugiţi de-acasă cu banii de sifoane!


INSIDER: „Loteria Romana  – trifoi cu 3 foi! – i m p o t e n t a! Cu o armata de angajati + profesori de sport + Jandarmeria Romana + Politia Romana + fonduri cacalau au reusit o organizare tipic romaneasca: varza – lucerna – trifoi (ca sa ramanem in tema:)). In sensul ca la inceput nu gaseai locul de inscriere la cros, mai curand te impiedicai la tot pasul de doamne care vindeau lozuri si cele cu 6/49. Tricourile s-au dat la sfarsit dupa ce „aduceai dovada alergarii” si nu la inceput ca la toate crosurile din lume. Astfel incat la cros a fost o „adunatura pestrita” fugiti parca de-acasa cu banii de sifoane. Flancati de excesiv de multele garduri ale jandarmeriei si de un public nervos ca a fost oprit din miscarea haotica de weekend in loc de oameni zambitori care sa incurajeze efortul participantilor (ca in tarile civilizate). Daca si banii Loteriei Romane sunt organizati precum Crosul Loteriei 2010 atunci ce sa mai zic : BINE CA NU JOC!!!”

ROM-SUA!? Senzaţii tari şi de la Obama?!


INSIDER: „Uitați-vă și minunați-vă ce am găsit afișat la o stație de autobuz de pe lângă parcul Titan-București sectorul 3: noua reclama la ciocolata ROM ex-TRICOLOR. Învelită în steagul american (precum eroii postmortem americani) și cu sloganul „Să construim America aici” Da’ domnu’ Primar Liviu Negoita știe ?! Această strategie în campania de marketing cred că face parte din categoria „puțul gândirii” …Steagul american pe ciocolata Rom!? De ce nu steagul francez pe aceeași ciocolată (cu sau fără poză domnului președinte Sarkozy:) ) asta făcând aluzie la mult mediatizatul tratament special acordat de către guvernul francez fiecărui Rom de pe teritoriul Franței. 🙂 De ce nu steagul din Papua Guinee sau Trinidad Tobago sau Burundi?? Steagul american poate să mai vândă o ciocolata, poate în Irak??!!”.

Magazinul „ChouChou” te lasă desculţ. Pe comandă!


INSIDER: „De ce nu fac românii bani din afacerile proprii? Pentru că nu au învățat încă motto-ul “clientul nostru, stăpânul nostru”. Acum mai bine de două săptămâni am comandat de la firma “ChouChou”, firmă no name, două perechi de pantofi la comandă. Domnișoara de acolo mi-a spus că o să-i primesc într-o săptămână. După o săptămână nu am primit niciun semn și am sunat eu. Am fost informată că sunt gata de fapt în 10 zile lucrătoare și am primit totuși o promisiune pentru a doua zi. Nimic. După 15 zile am sunat din nou, iar domnișoara supărată mi-a reproșat că, pe banii mei, îndrăznesc să fiu supărată și să-i trag la răspundere. Ca totul să culmineze cu servicii dezastroase, pantofii la comanda “cum dorește clientul”, conform motto-ului firmei chou-chou, nu sunt nici pe departe cum am stabilit. Eu am comandat un anumit model și, la final, am primit alt model! …Doar culoarea este cea stabilită la inceput! Mi s-a reproșat o stare de amnezie și asigurarea că nu ei sunt de vina, ci tu, client cârcotaș. ChouChou = CiuCiu !!!”