SECTOR 4: Pictură murală cu Vinicius Junior în tricoul echipei naționale a României, pe un bloc de zece etaje

INSIDER: „Vinicius Junior’s mural in Bucharest, Romania✨️🖤” SURSA
N.R.: O pictură murală care îl reprezintă pe Vinicius Junior (Real Madrid), în tricoul echipei naţionale a României a fost inaugurată lună trecută, la Bucureşti, în prezenţa ambasadorului Braziliei, Ricardo Guerra de Araujo, și a unor foşti fotbalişti români și brazilieni. Pictura se află pe fațada unui bloc de 10 etaje de pe Bulevardul Cantemir Nr.9, București sector 4, are o suprafață de 350 metri pătrați și a fost terminată în 15 zile. Autorul lucrării este Fabio Gomes Trindade (33 ani), un renumit artist brazilian care a cucerit internetul şi străzile din întreaga lume, aflat pentru prima dată în Europa. Acesta a participat la Outline Streetart Festival, eveniment organizat de Asociația EDIT, în parteneriat cu Ambasada Braziliei, Federaţia Română de Fotbal și Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti.
Vinicius Junior, extremă dreapta la Real Madrid din 2018, a fost transferat de la Flamengo pentru suma de 45 de milioane de euro. Acesta are 24 de ani şi a câştigat mai multe trofee alături de „Los Blancos”: Champions League: 2021-2022, 2023-2024; La Liga: 2019-2020, 2021-2022, 2023-2024; Supercupa UEFA: 2022-2023, 2024-2025; Copa del Rey: 2022-2023; Supercupa Spaniei: 2019-2020, 2021-2022, 2023-2024.
Vinicius Junior a strâns 35 de meciuri la echipa națională a Braziliei, având ocazia să evolueze în patru dintre partidele de la Cupa Mondială din 2022. La turneul final, el a contribuit cu un gol în meciul cu Coreea de Sud, încheiată cu victoria Braziliei în fața sud-coreenilor, scor 4-1.” DETALII
ARHIVĂ: REAL MADRID: Aşa arată „Santiago Bernabeu”! Ce vor spune suporterii spanioli despre „Lia Manoliu”? OXXO BUCUREȘTI: Primul muzeu al fotbalului din Europa de Est. Nu primești cartonaș galben dacă faci poze!












Pingback: MURAL INTROSPECTIV, POLONIA: Copilul se uită la bărbatul care a devenit și bărbatul, la copilul care a fost cândva | infoINSiDER.ro