DACIA 1300 ELECTRICĂ: Viteză maximă de 110 km/h și o autonomie de 155 km!

INSIDER: „Dacia 1300 electrică. Nu știu dacă a mai fost postată, mi se pare foarte interesant că cineva a investit timp și bani în așa proiect.
P.S: Da, 1300 electrică.” SURSA
N.R.: „Pe piața auto se conturează o nouă nișă: cea a conversiei automobilelor pe combustibil în electrice. Un astfel de loc se află lângă Pitești: patru pasionați (Trei ingineri și un fost polițist) de maşini acceptă proiecte care, până nu demult, păreau imposibile.
Un proiect interesant al celor patru argeşeni îl reprezintă o Dacia 1300 clasică, din 1981, pe care au transformat-o într-o maşină electrică. Maşina a fost oferită, în 2023, ca premiu de către o agenție de pariuri, într-o campanie desfășurată la nivel naţional.
Mașina a fost vopsită, i-au fost scoase componentele mecanice și i-au fost pregătite suspensia și direcţia pentru instalarea sistemului nou de propulsie. În atelierul din Pitești, Dacia 1300 a ajuns pe roți, dar doar sub formă de caroserie. Argeşenilor le-a revenit sarcina de a instala un sistem de propulsie electrică, cu tot cu baterii şi încărcător. Au avut doar patru zile la dispoziție să pregătească conversia. Aflați sub presiunea timpului, cei patru au lucrat înainte pe o o altă Dacie, astfel încât să nu existe un lucru care să îi surprindă în momentul în care începea adevăratul proiect.
„Am luat o Dacie veche de la un prieten, plină de rugină, ca să putem să lucrăm pe ea, în lipsa maşinii. Am făcut cutiile, am făcut cablajele. Am lucrat o lună şi jumătate pe modelul acela, după care au venit cu Dacia. Am avut patru zile ca să o echipăm, să o montăm, să fie gata”.
Modelul clasic Dacia 1300 a fost convertit la maşină electrică având un motor de 40 KW și o baterie de 20 KWh. S-a ales să îi fie montat un motor asincron trifazat. A rezultat, în final, o putere de circa 41 CP. Maşina atinge o viteză maximă de 110 km/h, într-o singură treaptă de viteză. Are o cutie de viteze, mecanică, care provine de la o Dacia Papuc diesel.
Bateria a fost instalată în partea din spate. Priza de încărcare a fost pusă în locul gurii de alimentare a rezervorului. Pe grila frontală a Daciei s-a montat și o nouă emblemă, care să sugereze propulsia electrică. Maşina a fost omologată la Registrul Auto Român, devenind Dacia 1300 electrică.
Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional, a fost unul dintre cei care au testat modelul electric. „Maşina la RAR a ieşit cu o autonomie de 155 de kilometri. Totul a fost în regulă. Conversia Daciei 1300 a costat 26.000 de euro, plus TVA”.
Firma are la activ 14 conversii făcute, o parte dintre acestea având omologare RAR, în funcție de fiecare cerinţă în parte. Prima maşină convertită care a fost omologată în România. Este vorba despre Oltcitul inginerului Nicolae Daniel Marinescu, care a fost rebotezat Eltcit după transformare.” SURSA
AXDtuning Conversie autovehicule electrice – Service auto pentru optimizăriAdresa: Str.Principală nr.27, Geamăna județul Argeș. Program: luni- vineri 09-17.












Pingback: FACULTATEA OVIDIUS, CONSTANȚA: Proiecte de diplomă ale unor foști viitori ingineri au ruginit precum entuziasmul stagiarilor de a „schimba lumea” | infoINSiDER.ro