PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

CABANA CARAIMAN: Alexandru Tomescu și al său Stradivarius cu „Metamorfoze” și Bach transformă Bucegii în „catedrală”


INSIDER: „Ieri Bucegii au devenit o „catedrală” a muzicii. Sus, pe platou, acolo unde pare că dacă te ridici puțin pe vârfuri atingi norii cu mâna, au răsunat, mai sublim ca oriunde, acordurile muzicii lui Bach. Bach interpretat de violonistul Alexandru Tomescu pe o regină a viorilor, o vioară Stradivarius.

Mă așteptam când am ajuns la cabana Caraiman, unde se ținea recitalul, să văd camere peste camere de televiziuni. Nu în fiecare zi are loc un concert în vârful munților. Nu auzi în fiecare zi acordurile unei viori Stradivarius la peste 2000 de metri. E ceva nu doar foarte frumos, ci și inedit. Iar concertul a strâns multă lume, era practic defilare pe platou, spațiul din fața cabanei Caraiman, unde a avut loc recitalul de vioară, a fost neîncăpător. Cu alte cuvinte, ceva care avea toate ingredientele unui eveniment de presă.

Dar nada, nicio cameră de televiziune. Doar montaniarzi melomani filmând cu telefoanele, niște aparate foto și, bineînțeles, organizatorii care luau cadre.

Da, cultura „nu vinde”, iar televiziunile trebuie să vândă, să facă bani. Conceptul de responsabilitate socială a devenit ceva desuet, ridicol chiar.

Ne mirăm că România se manelizează, dar pe ecranele TV se promovează maneliști, cocalari, fițe în tendințe, nore pentru soacrele nu știu cui și insule unde vedem cine înșeală cu cine etc. Gustul oamenilor se mai și educă, interesul oamenilor pentru frumos poate fi stârnit, cultivat. Iar un eveniment precum cel de sâmbătă e ocazia ideală să promovezi cultura, muzica de calitate, frumosul.

Neh. Trebuia probabil să se drogheze careva pe acolo, să dea cuiva cu ceva în cap, un scandal ceva ca să auzim despre concert în mass-media mainstream. Păcat. Sursă video, Epoch Times.” SURSA

N.R.: TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS, denumit „METAMORFOZE”.
Din 25 iunie – 16 iulie, J.S.Bach în Catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Luterane-Evanghelice și alte spații inovative. A 17 – a ediție a Turneului Stradivarius.

ARHIVĂ: STRADIVARIUS PE EVEREST: Balada lui Ciprian Porumbescu la 5364 m altitudine. Alexandru Tomescu la start cu „Metamorfoze”

COMENTEZI?