PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

CHINTESENȚA IUBIRII: „Dacă am eu, ai și tu. Dacă n-am eu, n-ai nici tu.”


INSIDER: ” De optmartie,
Cea mai frumoasă definiție a iubirii, am auzit-o ieri în tren, omul avea cam vârsta mea și o sacoșă de rafie alături, prăbușit supărat pe gândurile lui ca o dimineață peste o lume fără cafea, îmi scosesem nasul din cartea de voiaj și decisesem cu inima strânsă să merg la toaletă, vizita la toaletă e întotdeauna o aventură cât cucerirea unui munte, îți trebuie nervi și trebuie să-ți placă cutezanța,
Și trecând pe lângă omul cu sacoșă de rafie îl aud vorbind la telefon,

Dacă am eu, ai și tu. Dacă n-am eu, n-ai nici tu.

Am închis ușa și m-am privit în oglindă.

Dacă am eu, ai și tu. Dacă n-am eu, n-ai nici tu.

Reductiv, la nivelul citoplasmei atomice în care e îmbrăcată iubirea, asta e cea mai pură definiție pe care am auzit-o. Asta e dragostea și cea mai simplă cheie de verificare.
După ce-am mestecat mii de cărți prin biblioteci academice. După ce-am ascultat sfinți, influenceri și antropologi de geniu. După ce m-am ghemuit o viață la marginea contemplației, răscolind cu mintea mea mică orizonturile dincolo de care oftează Dumnezeu,
vine unul cu sacoșă de rafie și-i cade din gură asta, și-mi face inima stop cadru.
Că dacă e ceva ce am eu și nu ai tu, ni se pare că e iubire. Poate de aici setea asta de a mă dezbrăca de lume. Poate de aici dorul după deșert. Că abia când ai dat tot i-ai iubit pe toți.

La mulți ani, iubito!
Îți doresc să n-am nimic doar al meu.” SURSA

ARHIVĂ: GUSTAV KLIMT: Deificarea femeii care plămădește viață, vârful de gamă al speciei umane

COMENTEZI?