DECRET: Regele Carol I deschide „pe seama Ministerului de Interne un credit extraordinar pentru cheltuieli de înmormântare ale decedatului Mihail Eminescu, poet”

INSIDER: „#Aiciastat Eminescu lucrând ca redactor la ziarul Timpul între anii 1877-1878, în această clădire grandioasă de pe Lipscani, care astăzi zace ascunsă. Dar da, bijuteria aceasta este în București și ar trebui să fie loc de vizitat, dacă nu chiar de pelerinaj. Într-o curte interioară se poate vedea de pe Lipscani 49. Aici s-a înălțat în jurul anului 1900 o elegantă clădire în stil renascentist, cu destinație comercială, cu magazii spațioase la subsol, magazine luminoase la parter și camere de locuit la etaj. Curtea aceasta interioară pietruită ascunde fațada unui templu cu fronton în formă de arc de cerc susținut de doi pilaștri, cu o sculptură în bronz așezată pe un piedestal într-o nișă.

Sculptura de bronz înfățișează o tânără femeie semi-nud pășind zglobiu, cu brațele în gesturi ample, îmbrăcată până la brâu cu o rochie transparentă.

Cei doi pilaștri sunt împodobiți fiecare în partea de sus cu o mică scenă cu doi copilași având între ei un element vegetal, iar în partea de jos cu un trepied cu frunze și flori stilizate. Pe cheia de boltă a nișei (în centru) se află un mascheron. Cândva, aici susura apa ce curgea din piedestalul statuii.

Sediul ziarului Timpul a fost întâi pe Str. Lipscani nr. 19 în perioada 1877-1879. S-ar părea că în acest sediu Eminescu a lucrat alături de Caragiale. Apoi sediul ziarului Timpul s-a mutat pe Str. Academiei o scurtă perioadă, dar clădirea este astăzi în ruină. Apoi sediul s-a mutat din nou pe Str. Covaci nr. 14 (în perioada 1880-1881), iar o plachetă (încă) marchează clădirea respectivă. (…)” SURSA

N.R.: La 15 iunie 1889, Mihai Eminescu înceta din viață în casa de sănătate a doctorului Șuțu din Str. Plantelor din București, după ce încă de la începutul anului boala sa se agravase și fusese internat mai întâi la Spitalului Mărcuța și apoi la sanatoriul Caritatea.
Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare incomensurabilă.
Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise… poezii. Ultima a fost scrisă chiar cu o oră înainte de moarte…
„Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Şi necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”
Mihai Eminescu SURSA

La 17 iunie 1889, poetul a fost înmormântat la umbra unui tei în cimitirul Bellu din București. Pentru asigurarea sumelor necesare înmormântării sale a fost nevoie ca regele Carol I să emită un decret care prevedea că: „se deschide pe seama Ministerului de Interne un credit extraordinar de 3000 lei asupra exercițiului 1889-90, pentru cheltuieli de înmormântare a decedaților Constantin Brăiloiu, fost ministru și deputat, și Mihail Eminescu, poet”. SURSA

ARHIVĂ: LEGENDE URBANE: „Mega Image are mai multe magazine decât angajaţi”. Eminescu vinde bine! OXXO BOULANGERIE: „În tot mai multe redacţii de ziare şi televiziuni se vor vinde merdenele!”