PANGLICARI: Scenetă în Piaţa Francofoniei. Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiţi şi-n altă seară!
„Piaţa Francofoniei” – singura de acest gen din Europa – se află incepând de astăzi la intersecţia dintre Bulevardul Libertăţii şi Calea 13 Septembrie. Acest proiect va simboliza tradiţia francofonă şi francofilă a ţării noastre şi activitatea României pe linia francofoniei instituţionale, al cărei scop este edificarea unui spaţiu al solidarităţii, fundamentat pe principiile umanismului, democraţiei şi al respectării diversităţii culturale şi lingvistice.

INSIDER: „Ca orice student care se respectă şi învaţă în 3 zile şi limba chineză pentru un examen în sesiune, aşa şi autorităţile locale s-au apucat de muncă pe ultima sută de metri. Începând de săptămâna trecută şi până aseară târziu în noapte, zeci de lucratori au turnat asfalt, au lipit placuţe de marmură, au înjghebat un podium, au curăţat gunoaiele, tuns şi periat iarba, au vopsit, spălat şi şamponat doar trotuarul din jurul monumentului. Astăzi la inaugurare – covor roşu împrumutat de la vreun minister din apropiere, brăduţi în ghivece închiriaţi cu ziua pentru decor, poliţie calare pe fundal, câţiva trecători gură-cască şi presă plictisită cât cuprinde. Din spatele monumentului, un DJ se străduia să creeze o atmosferă pariziană cu: Joe Dassin – „Les Champs-Elysées”, Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien”, Vanessa Paradis – „Joe le taxi”. …Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiţi şi-n altă seară!”












Avem nevoie de Piata Cacofoniei, ca de 2000 de ani romanii se kk pe ei de frica cotropitorilor si mai nou de frica politrucilor din administratie.
ApreciazăApreciază
6 mai 2015 la 07:51
In spatele placii comemorative este maidanul Academiei Române plin de gunoaie si caini…
ApreciazăApreciază
17 aprilie 2013 la 14:34
Cainii te impiedica pe tine sa fii fericita. In rest le ai pe toate (toante)
ApreciazăApreciază
6 mai 2015 la 07:52