PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ŞOCANT: Ce face o mamă seropozitivă pentru 1.000 de euro pe lună? Copii pe bandă rulantă!


INSIDER: “Zilele trecute, am cunoscut pe cineva care lucrează la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti şi iată ce îmi zicea: pe secţia de seropozitivi iar s-a născut un copil (!?) …Adică, în secţia bolnavilor de SIDA se nasc copii?, am întrebat eu mirat. Aşa am aflat o poveste greu de imaginat…

Constant, în această secţie sunt internaţi aproximativ 50 de pacienţi, dintre care doar unii rămân până la sfârşit. Printre cei care vin şi pleacă, există o categorie aparte – mamele seropozitive, de meserie! Deşi pare imposibil, unele dintre acestea rămân însărcinate în fiecare an! …În cel mai recent caz, este vorba de o mamă care nu a împlinit încă 30 de ani şi a născut deja al patrulea copil. Prima sarcină a avut-o în urmă cu patru ani când a fost depistată cu HIV. Tot atunci a aflat şi că naşterea unui copil seropozitiv îi asigură un venit lunar de 1.100 lei, ajutor din partea statului.

Aceşti bani provin în parte din indemnizaţia de handicap acordată pentru copil de circa 450 lei, plus 650 lei, salariul de însoţitor pentru copilul cu handicap! De atunci, anul şi copilul! Acum, pentru patru copii, această “mamă de meserie” încasează circa 1.000 de euro pe lună! Mai mult, există şi o strategie. Mama ascunde sarcina până în ultima clipă şi aşteaptă să nască spontan, evitând astfel o cezariană ca nu cumva cineva, din greşeală, să-i lege trompele… De asemenea, o rudă apropiată primeşte alţi 650 lei pentru că, la rândul ei, este însoţitor pentru mama seropozitivă!”

2 responses

  1. Avatarul lui clar
    clar

    Ati pus atatea floricele in articolul asta de parca sunteti de la stirile televizate, numai aia fac din bob de mazare taur de lupta.

    Apreciază

    10 decembrie 2013 la 01:13

  2. Anormal și foarte trist; asta-i România noastră.

    Apreciază

    4 octombrie 2011 la 07:36

COMENTEZI?