NOSTALGII: „Casa Capşa” scoasă la vânzare? Orchestra „Năsturică” interpretează Titanic Vals!

INSIDER: „Stăteam azi la o parolă cu un domn din „vechea gardă” a şcolii de ospătari şi bucătari, fost angajat la Athene Palace (actualul Hilton), Capitol, Ambasador (pentru cine îşi mai aduce aminte!)… Şi din vorbă în vorbă îl întreb, ce mai e pe la Capşa că nu prea se mai vede mişcare?
Capşa este unul dintre cele mai vechi localuri din București, locul unde se strângeau pe vremuri artişti, poeţi, oameni de cultură, şi unde până nu demult, nu puteai pătrunde decât dacă aveai rezervare cu câteva zile înainte. Lucrurile s-au schimbat între timp şi cam bate vânt de faliment…

În hotel sunt doar câteva camere ocupate de niscaiva firme japoneze, iar la restaurant câţiva nostalgici, uneori se mai rătăcesc ceva străini, care servesc „minuturi”- spaghetti şi altele de genul acesta, care nu au nicio legătură cu mâncarea tradiţională românească pentru care era renumit restaurantul. …Iar de muzică ce să mai spunem! Pe vremuri erau doar un pian şi o vioară care făceau un fond discret de cafe-concert, iar acum e orchestră – orchestra Năsturică?!

Am înţeles că numai restaurantul şi hotelul se intenţionează a fi scoase la vânzare, cofetăria merge încă foarte bine. Aici prestează trei maeştri care, deşi pensionaţi, au fost readuşi pentru că numai ei cunoşteau şi respectau reţetele originale. Excelente dulciurile de la Capşa, într-adevăr! Nu pot să nu îmi pun întrebarea, oare există undeva un interes să fie pusă Capşa pe butuci?!”












ori s-au apucat scriitorii sa gateasca pt ca e mai ieftin, ori beau mai multa bere decat vin. si cum stim noi ca „in vino veritas”… iac’ si motivul pentru care sunt spun unii putine scrieri.. sa fie actualii scriitori mai amarati ca altii?? sau s-au reprofilat??? Nici boieri ca altadata nu mai sunt sa dea un sprit la Capsa. una peste alta literatura sufera!
ApreciazăApreciază
3 august 2011 la 13:29