PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

VINOVAȚII DIN OGLINDĂ: „Cetățenii respectabili închid ochii, răsuflă ușurați și merg mai departe”

INSIDER: „Cam la nivelul ăsta barbar și medieval suntem în domeniul asisteței sociale. Și cam așa știm să rezolvăm problemele astea, cu poliția.  Reprezentanții „legii și ordinii” vin și-și “fac treaba”, curăță locul, iar ceilalți, cetățenii respectabili, închid ochii, răsuflă ușurați și merg mai departe. În stația RATB din fața blocului meu se aciuase de vreo 4-5 zile un om fără adăpost, cu mințile puțin rătăcite (dar nu atât de rătăcite încît să fie vreun pericol public), care avea după toate aparențele nevoie de ajutor psihiatric. S-a fixat pe banca aia cu papornițele și n-a mai plecat de acolo. Ziua dormea sau lîncezea, cred, iar noaptea se legăna și se scărpina și se scotocea de tot felul de ființe imaginare și vorbea singur. Nu a arătat vreun semn de violență, nici nu l-am văzut cerșind vreodată, așa că lumea din stație nu-l băga în seamă.  Întorceau capul, apoi venea troleul (șoferii deja se obișnuiseră cu el după cîteva ture, așa că opreau autobuzul cu vreo cîteva metri înainte de banca cu pricina), pasagerii se urcau și plecau mai departe și gata. Așa facem toți doar, nu? Că fiecare are problemele și urgențele lui, iar oamenii aceștia fără adăpost sunt oricum din ce în ce mai mulți, peste tot.

  Hrănim porumbeii, pițigoii, am fi în stare să strîngem cîteva mii de euro pentru operația vreunei pisici, donăm prin sms sau la televizor cît ai clipi 10 lei pentru nush ce cauză, ba chiar suntem în stare și de acte filantropice ieșite din comun dacă suntem momiți cu o poveste emoționantă, pentru că, nu-i așa, mîna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană. Altminteri, dacă omul ăla e în ultimul hal, dar nu e în stare nici să întindă mîna, darmite să mai spună o poveste, nu primește nimic! Nici un covrig. Poate o scurtă privire în silă, sau poate nici atît.

Omul ăsta cu mințile puțin pierdute a rezistat pe banca aia fix cinci zile, în care nimeni nu l-a băgat în seamă. Nici cei din stație, nici cei din cartier. Parcă treceau toți cu privirea prin el. N-am văzut vreun creștin ieșind seara cu vreo bucată de pîine ori un castron de ciorbă ca să-i dea și lui… Pînă ce firește a venit weekendul și vreun boiernaș sclifosit a ieșit de prin casă ori de prin bloc, trimis de nevastă-sa după scofeturi la mall ori la piață, și a observat “jalnica” priveliște din buricul tîrgului și a sunat la poliție să debaraseze “focarul de infecție” și de acest „pericol public”, domle! Pentru că nu-i așa, e weekend, trebuie să ne simțim și noi bine, de ce să avem așa ceva în fața ochilor? Și de ce naiba ne-am întreba ce se întîmplă mai departe cu omul acela, după ce poliția îl gonește. Pentru că fix asta au făcut: au venit, probabil l-au legitimat (mai mult ca sigur nu avea vreun act) și l-au somat bănuiesc să plece.

  Nici o colaborare cu nici un serviciu de asistență socială, nici vorbă să fie însoțiți de un medic ori vreun psiholog care să-i evalueze starea de sănătate, ori alte finețuri de astea de prin țări civilizate. Omul a fost docil, a început să arunce la coș din papornițe (a durat vreo cîteva minute pînă ce a selectat el cu ce voia să rămînă și care să încapă în două sacoșe, timp în care polițițștii au asistat exasperați la toată această acțiune), apoi s-a decis cu chiu cu vai să plece. Mai vrînd, mai nevrînd adică. Pentru că nu se mișca suficient de repede și abia se tîra (are oricum grave probleme motrice, pentru că își petrece zilele zăcînd…) și se uita oricum cu jale înapoi, polițiștii i-au mai strigat un: „Băi, tu nu auzi, mișcă-te!!!!” Și cu asta s-a „rezolvat” totul. Polițiștii au plecat mulțumiți că au debarasat locul, iar cetețeanul care i-o fi chemat și-o fi văzut mai departe de plăcerile lui de weekend: acum poate să iasă liniștit și senin din casă/bloc și să se urce în mașina parcată în față fără să mai dea ochi în ochi cu asemenea priveliști „neplăcute”. Să nu cumva să ne intereseze și altceva în afară de buricul și burtica noastră, să nu cumva să ne punem vreo clipă problema ce i s-a întîmplat omului de a ajuns în halul ăla, nici dacă nu cumva moare de foame în fața casei noastre (n-are decît, dar totuși nu sub ochii noștri, să se ducă în altă parte…), nici dacă mai are vreo șansă în viața asta (e clar, nu are!  de ce să ne mai batem capul….). Sunt o mulțime de oameni fără adăpost care reușesc să-și păstreze mințile întregi (pot să comunice, să umble, să se învîrte și ei așa cum pot printre ceilalți oameni și să-și facă rost de ale gurii, atît cît o fi, din mila publică…), din nefericire omul acesta nu reușise să-și păstreze echilibrul. Avea nevoie de ajutor psihiatric de specialitate. 

Pînă și eu m-am gîndit atît de mult la problema asta doar pentru că l-am avut în fața ochilor, zi de zi și noapte de noapte (altminteri știu de mult că e plin orașul de oameni fără adăpost și fără nici o șansă). Și abia acum am realizat că nu se poate face nimic pentru oamenii aceștia, pe lîngă care trecem nonșalanți. Și nici nu există la nivel instituțional vreo preocupare față de problemele acestei categorii defavorizate. Pentru că suntem o societate care acționează în direcția binelui propriu și atît. Cineva de pe fb mi-a sugerat să-i contactez pe cei de la Samu Social, ceea ce am făcut, iar ei au fost foarte receptivi și eficienți și au și venit în aceeași zi, joi seara adică. Ba m-au și sunat înapoi să-mi spună rezultatul intervenției, că nu au putut vorbi cu el, dar că o să mai revină și-l vor monitoriza. Echipa asta de intervenție nu circulă însă decît de luni pînă joi, și eu m-am gîndit că pînă luni, pînă vor reveni ei, omul poate nu va mai fi acolo, sau cine știe ce se întîmplă (poate îl gonește cineva și se ascunde în altă parte) și poate are cine știe ce probleme grave de sănătate, așa că vineri am sunat la Ambulanța socială a sectorului 2 (i-am găsit pe net), că tot erau la o stradă distanță. Nu știu dacă au venit au ba, oricum mi-au zis de la telefon că nu vor avea ce să-i facă dacă refuză să vină cu ei… Or fi venit, n-or fi venit, habar n-am. Omul acesta avea totuși șanse de recuperare dacă ar fi primit asistența de specialitate. Singurul rezultat al acțiunii polițienești e că l-au gonit și că omul își va tîrî zilele în altă parte, pe o altă bancă, de pe o altă stradă, sub privirile indiferente ale altor cetățeni, pînă ce va pieri, într-o noapte… Prea departe nu a ajuns oricum. L-am căutat după vreo cinci minute și l-am găsit prăbușit epuizat după colț, vizavi de o biserică și lîngă un afiș cu „Acești români fantastici”: vorbea în continuare singur, în lumea lui. În afară de a-i lăsa de mîncare și pentru azi, nu m-am priceput să fac mai mult… Ce să mai zic. Hai s-avem un weekend frumos!” (SURSA)