MADRID: Muzeul Prado, locul în care timpul stă pe loc


INSIDER: „Muzeul Prado (Museo del Prado) are una dintre cele mai interesante colecții de artă europeană, din secolul al XIV-lea și până la începutul secolului al XIX-lea – cu siguranţă cele mai mari colecții de lucrări ale spaniolilor Diego Velazquez şi Francisco Goya, precum și ale lui Hieronymus Bosch (favoritul Regelui Filip al II-lea al Spaniei). Muzeul expune o serie de colecții semnate El Greco, Peter Paul Rubens, Rafael, Titian, Bartolome Esteban Murillo, Melozzo da Forli, Botticelli, Caravaggio, Albrecht Durer, Rembrandt, Veronese, etc.


Deşi atmosfera în muzeu este oarecum mai relaxată decât în alte muzee, doar interdicţia fotografierii este frustrantă, mai ales când te vezi înconjurat de atâta frumuseţe. Există posibilitatea pentru pictori să-şi instaleze şevaletul lângă tabloul dorit pentru a încerca să execute o copie cât mai exactă sau în manieră personală.

Grupuri de copii de la grădiniţă, elevi sau studenţi împreună cu profesorul lor se aşează pe jos în faţa unui tablou pe care apoi îl analizează în cele mai mici amănunte şi bineinţeles volens-nolens „se mai inscripţionează un şănţuleţ în cultura generală”. Pare o metodă mult mai eficace decât cea mioritică cu programe de învăţământ kilometrice şi predare de genul „învăţaţi de aici până aici.

Bilet intrare: 12 euro (sau + ghid 19.5 euro), 6 euro (copii, studenţi şi pensionari), gratuit 17.00-19.00. Biletele pot fi cumpărate şi de la un bancomat din faţa muzeului fără coada imensă, plătiţi însă 15, repectiv 9 euro. Adresa: Calle Ruiz de Alarcón 23, Madrid (metrou – Statia Banco de Espana). Orar: marţi-sâmbătă 9:00–19:00; luni – închis. Muzeul mai este închis în datele de 1 ianuarie, Vinerea Mare, 1 mai şi 25 decembrie.”












Pingback: MENINA RUMANA: Dacă Velázquez era român personajele lui ar fi purtat ie | infoINSiDER.ro