SOLFERINO, ITALIA: La Memorialul Crucii Roşii, țara noastră e trecută drept „Republica Populară Romînă”

INSIDER: „La Memorialul Crucii Roşii de la Solferino, țara noastră e trecută drept „Republica Populară Romînă” SURSA

N.R.: „Până la mijlocul secolului al XIX-lea nu au existat sisteme de îngrijire şi instituţii de îngrijire a membrilor Armatei, unde să fie găzduiţi şi trataţi cei răniți pe câmpurile de luptă. În iunie 1859, omul de afaceri elveţian Henry Dunant călătoreşte in Italia pentru a se întâlni cu împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, pentru a discuta problemele de afaceri din Algeria, la aceea vreme ocupată de Franţa.

Ajuns în micul oraş Solferino pe data de 24 iunie, elveţianul este martor al Bătăliei de la Solferino, o confruntare din cadrul Războiului Austro-Sardinian. Într-o singură zi, aproximativ 40.000 de soldaţi aparţinând ambelor tabere au murit sau au fost abandonați pe câmpul de luptă, fiind răniţi. Henry Dunant este şocat de aceste lucruri, de suferinţele soldaţilor răniţi şi de lipsa medicamentelor pentru îngrijirea acestora, precum şi a instrumentelor de acordare a îngrijirii medicale primare.

Acesta abandonează complet scopul iniţial al călătoriei sale și pentru mai multe zile lucrează ca voluntar pentru a ajuta la îngrijirea celor răniți. Reuşeşte să organizeze un grup de ajutor format din localnici, pe care îi motivează să-i ajute pe cei aflaţi în nevoie, fără să existe vreun fel de discriminare. Întors la Geneva, s-a hotărăşte să scrie o carte numită „Amintiri din Solferino”, publicată din banil proprii în 1862. A trimis copii ale acestei cărți liderilor politici şi militari din întreaga Europă. Pe lângă relatarea experienţei trăite la Solferino în 1859, el pledează pentru formarea unor organizaţii naţionale voluntare care să ajute la acordarea de îngrijiri medicale soldaţilor răniţi în timpul războiului. În plus, solicită dezvoltarea tratatelor internaţionale care să garanteze protecţia celor răniţi pe câmpurile de luptă.

Pe 9 februarie 1863, la Geneva, Henry Dunant înfiinţează „Comitetul celor cinci ?. Scopul acestui comitet era de a examina ideile lui Dunant şi de a organiza o conferinţă despre posibila implementare a acestora. Ceilalţi membri au fost Gustave Moynier (avocat), Louis Appia (fizician), Théodore Maunoir de la Comisia pentru Igienă şi Sănătate de la Geneva şi Guillaume-Henri Dufour, un general renumit al Armatei Elveției. Opt zile mai târziu, cei cinci decid modificarea numelui comitetului în „Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților?. În perioada 26-29 octombrie 1863, se desfăşoară la Geneva conferinţa internaţională, cu scopul de a dezvolta măsurile pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de pe câmpurile de luptă.

La conferinţă participă 36 de persoane: optsprezece delegati oficiali ai unor guverne naţionale, şase delegați din partea unor organizaţii non guvernamentale, şapte delegaţi străini neoficiali şi cei cinci membri ai Comitetului International. Statele reprezentate de delegaţii oficiale au fost: Baden, Bavaria, Franţa, Marea Britanie, Hanovra, Hessa, Italia, Olanda, Austria, Prusia, Rusia, Saxonia, Suedia şi Spania. În anii următori vor fi înfiinţate societăţi nationale în aproape toate ţările Europei. În 1876, comitetul adoptă numele de Comitetul Internațional al Crucii Roşii (CICR), nume păstrat până astăzi. Cinci ani mai târziu, se înfiinţează Crucea Roşie Americană, în genere datorită eforturilor depuse de Clara Barton. Din ce în ce mai multe ţări aderă la Convenţia de la Geneva şi încep să-i respecte prevederile pe timp de război. La scurt timp, Crucea Roşie devine o organizaţie foarte respectată la nivel international, iar societăţile naționale cresc în popularitate şi ca număr de voluntari. (…)

Acordarea primului Premiu Nobel pentru Pace în 1901 de către Comitetul Norvegian al Premiului Nobel îi are ca laureati pe Henry Dunant şi Frédéric Passy, un pacifist cunoscut la nivel internaţional. Mult mai importantă decât premiul in sine, recunoaşterea oficială din partea Comitetului Internațional al Crucii Roşii a reprezentat reabilitarea oficială a lui Dunant şi a reprezentat și o recompensă pentru rolul său-cheie în înfiinţarea Crucil Roşii. Dunant moare nouă ani mai târziu în micul oraș elveţian Heiden. Cu doar două luni mai devreme, adversarul său, Gustave Moynier moare la rându-i, rămânând în istorie drept cel mai longeviv preşedinte al organizaţiei.” DETALII

Societatea Naţională de Cruce Roşie (înființată 4 iulie 1976) din România este o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică, bazată pe voluntariat, care oferă asistenţă de urgenţă, în caz de dezastre, precum şi educaţie în domeniul sanitar în România. Este afiliata națională a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roşie. DETALII