PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

CASE MEMORIALE 2 ÎN 1: Liviu Rebreanu vecin de palier cu Ion Minulescu. Amândoi decedați în 1944!

Casa memorială „Liviu și Fanny Rebreanu” se află într-un apartament lipit de cel care adăpostește Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și a fost cumpărat chiar de scriitorul Liviu Rebreanu (1885-1944) în anul 1934 pentru fiica sa Puia-Florica Rebreanu.

 

Spațiul și patrimoniul au fost donate de aceasta cu dorința de a fi prezentate și realizările mamei sale Fanny – Ștefana Rădulescu (1888-1976), o talentată actriță a vremii. Donația s-a făcut în anul 1992, apartamentul devenind casă memorială în 1995 când Puia-Florica Rebreanu s-a stins din viață. Ulterior spațiul a fost renovat și inclus în circuitul cultural-turistic.

 

Colecția cuprinde piese de mobilier, documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii, precum și tablouri valoroase pictate de Camil Ressu, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Francisc Șirato, și sculpturi realizate de Milița Petrașcu, Ion Jalea, Oscar Han. Tot aici se află și o colecție impresionantă de ceramică și o alta de icoane pe sticlă, toate lucrările aparținând prozatorului Liviu Rebreanu. Adresa: Strada Gheorghe Marinescu 18, ap.11, interfon 6, sector 5, București.

Apartamentul în care se află în prezent Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” a fost achiziționat de familia Minulescu în anul 1934. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui Ion Minulescu, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române.

 

Colecția aflată în apartamentul poetului Ion Minulescu (1881-1944) cuprinde documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și o colecție impresionantă de tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, Al. Satmari, Oscar Han, iar unele lucrări sunt realizate chiar de Claudia Millian (1887-1961), soția poetului.

 

Adresa: Strada Gheorghe Marinescu 19, etaj 2, ap. 12, interfon 5, sector 5, București. Program: Marți -Duminica 10-18. Bilete 4 lei (adulți), 2 lei (pensionari, militari, elevi, studenți), gratuit (copii sub 7 ani).

Ion Minulescu – Povestea mea și a lor

Ma-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt si-azi?…
Sau sunt altcineva?…
Confratii mei – e drept – nu banuiesc
Ca sunt si morti rebeli care traiesc!
Dovada eu –
Eu, care-am fost ucis
De catre cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Si m-au scuipat,
Apoi cu toti m-au pastisat…
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presarat în pat un pumn de ace –
Convinsi c-am sa ma-ntep în ele
Si-am sa mor!…
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor…
Si azi – desi înmormântat de ei
De viu –
Continuu sa traiesc, ba chiar sa scriu…
În timp ce criminalii mei confrati
Traiesc din semne de-ntrebare
Si putrezesc ne’nmormântati…