PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

BOBOTEAZĂ: Toate apele sunt sfințite și prețul pe metru cub prea mic


INSIDER: „Azi, pe la două după-amiaza, așa, la un semafor, prin centru, cum mă gândeam eu la ale mele, realizez că-mi pironisem ochii pe o biserică mare, frumoasă.

Îmi pică fisa că azi e Boboteaza, zi mare, și îmi aduc aminte că, de Crăciun, am uitam să îi aprind o lumânare tocmai lu’ soacră-mea. Băi, ea m-a trimis azi, aici, săraca, ia să cotesc eu în parcarea bisericii și să intru să ne împăcăm.

La intrarea în biserică, puhoi de lume agitată, se întrebau unii pe altii: – Aoleu, da’ eu în ce iau apă, că n-am sticlă.

În gură, îmi venea să le zic, nu vezi Lidlul în curtea bisericii? Du-te si ia o sticla de ce-ți place, de la apă, bulion, borș, până la Săniuța, o bei si gata, ai in ce să pui Apa.

Dupa ce aprind lumânările, mă reped și eu cu un recipient în biserică la niște vase frumoase, argintate, lustruite oglindă, ca noi. Acolo găsesc un bilețel scris de mână: „Apa mare e la subsol”. Apa mare??? Aaaa… Stai, mă, că așa e, mai e și apă mică, dar de care o fi cea de la oferta de azi? Și de ce nu e nimeni în zonă? S-or fi dus toți la coadă, în Lidl, unde îi trimisesem? Sau te pomenești că asta nu e apa bună? Ca să fiu sigură, o întreb pe doamna de la lumânări de care apă e apa sfințită azi. Îmi spune că e mare și că să merg la subsol. Mă vede că mă uitam ca curca-n crăci pe la toate ușile alea din pronaos, realizează că nu sunt de pe acolo și se ofera, amabilă, să mă conducă.

În subsol, două chestii enorme, până-n tavan, din plastic, într-o baltă până la glezne, ca la inundatii. Deja așteptam să văd jandarmii cum cară mobilă, tablouri, covoare, cum văzusem la televizor de atatea ori. Ei si, cum căutam după sticlă prin geantă, hop, doamna de la lumânări se urcă sprintenă pe o scară, ridică un capac la cisterna aia uriașă, se uită înăuntru, se luminează la față ca Newton la măr, de am crezut că gata, a descoperit leacul la covid, deschide un robinet montat la capătul unei țevi de apă de la oraș și fâââssss, apa începe să curgă în recipientul cu apa sfințită. Mă uit năucă, încerc să înțeleg ce se întâmplă, nu îmi vine să cred ce văd. Măi, zic, totuși, nu are cum, ar fi prea de tot să fie cum văd eu și nu cum cred. O fi alimentarea cu apă din altă parte, cine știe, o avea părintele ceva plin cu apă pe afară și mai mare decât cisternele astea.

Întreb: – Apa aia de pe țeavă e apă de la rețeaua orasului?

– Da.

– Si apa aia care curge acum se duce în cisterna asta din care ne punem noi apă în sticle?

– Păi da, altfel cum? Si se uită la mine ca la proști, mai avea să îmi zică „Dăăăăăh!”

Eu, nimic, insist:
– Păi apa nu e sfințită de preot?

– Azi e Boboteaza, doamnă, toate apele sunt sfințite.

– Aaaa … Deci și a mea de la robinetul de acasă e tot sfințită. Păi atunci îmi umplu sticla de acolo, mulțumesc de informație.

Am urcat din subsol înapoi la lumină, râzând cu lacrimi.

Practic, femeia putea deschide robinetul ăla oricând, atunci când nu o vedea nimeni. Ei, nu, l-a deschis taman când eram eu acolo, de parcă ar fi vrut să îmi spună că sunt tâmpită, dacă, cumva, nu mi-am dat seama.

E un oraș cu 350.000 de suflete, câtă apă să sfințească și părintele și în ce s-o pună ca să ajungă la toată suflarea?

Acum stau si mă uit cum curge apa la robinet și mă gândesc că e prea mic prețul pe metrul cub, totuși.” SURSA

ARHIVĂ:. BOBOTEAZĂ: Minunea întoarcerii Iordanului în ziua Botezului Domnului – 18 ianuarie, după calendarul Iulian *** TRADIŢIE: Vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă! *** SIGURANŢĂ: De Bobotează, Poliţia controlează autorizaţia pentru vânzarea de „busuioc cu noroc”!

One response

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s