PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

DINCOLO DE CANON: Brâncuși descuie poarta Primăriei Sectorului 1 cetățenilor iubitori de artă


Ametist – Daniel Petria

INSIDER: În București, cu ocazia Zilelor Brâncuși, are loc expoziția „Dincolo de canon. Noua sculptură azi” în Holul de Onoare al Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9. Evenimentul își propune să prezinte unele dintre cele mai inovative modalități de exprimare

artistică din creația românească de azi. Expoziția poate fi vizitată zilnic în perioada 20 februarie – 21 martie 2021, între orele 11.00-17.00. Intrarea liberă.

„La doar 31 de ani, Constantin Brâncuși a realizat „Sărutul”, o lucrare care va determina o nouă direcție inovatoare în sculptură, pe care tânărul artist o va urma devenind cel mai important sculptor al modernității. În acest context, putem considera că Ziua Națională Constantin Brâncuși poate fi asociată în primul rând forței de creație și înnoire

a_tinereții,_pe care expoziția noastră dorește să o pună în evidență. Pe lângă nevoia de a crea oportunități de afirmare a tinerei generații de sculptori, această expoziție își propune să aducă în atenția publicului cele mai noi modalități de expresie specifice tinerilor artiști. Fie că e vorba de folosirea unor noi materiale cum este rășina sintetică sau țesăturile textile, fie că materialele clasice cum sunt metalul sau marmura sunt investite cu noi virtuți, sculpturile afirmă un vocabular plastic inovator care este chemat să slujească unor conținuturi noi, exprimând epoca pe care o trăim”, afirmă curatorii expoziției Călin Stegerean și Reka Csapo Dup.”

FOTO_1:”Cheap_thrills”, rășină pe suport de metal, 2019 – Radu Panait (n. 1985). Această lucrare emoționantă este dedicată ultimului rinocer alb care a fost ucis exact în ziua in care un robot a fost declarat cetățean. Un fapt elocvent pentru ascensiunea tehnicii în dauna naturii amenințată cu distrugerea. Este în același timp un avertisment pentru ceea ce înseamnă joaca omului de-a Dumnezeu, capabilă să creeze monștri, ființe mutilate, să distrugă spiritualitatea prin tehnologie. Într-un fel pe care doar arta îl poate realiza, această lucrare arată, pe de o parte, la ce poate duce jocul periculos de-a Creatorul, pe de altă parte, întruchipează caracterul nobil al naturii prin gestul ființei care îşi oferă cornul tăiat, cel pentru care braconierii au exterminat specia.

„Sirena”, Ready-made, răşină, tehnică mixtă, 2021 – Irina Tănase (n. 1998). Lumea acvatică este locul in care se regăsește cel mai mult artista, fiind principala sa sursă de inspirație. Lucrările cu titlul ,,Sirena” evocă capacitatea de a ispiti fie prin frumusețe fizică, fie prin exercitarea seducției ce vine din farmecele personale. Este un simbol al tentațiilor ce ajung să împiedice evoluția spiritului uman prin vrajä și înșelăciune.

FOTO 2: „Ametist”, Metal modelat, 2020 – Daniel Petria (n. 1997). Inspirată de „antiteza” interior-exterior ce caracterizează formațiunile de ametist, lucrarea exprimă discrepanța dintre aparența exterioară şi sufletul omului. Rugina simbolizează esența sufletului, a interiorului ca parte inerentă a ființei. Exteriorul strălucitor reprezintă tendința de a ascunde, proteja sau salva constituția reală a sufletului.

ARHIVĂ: TEZAUR LA PARIS: Brâncuşi sau Brancusi? Moştenire refuzată de România în urmă cu 55 de ani. De ce? *** HOLOGRAME: Constantin Brâncuși ne-a vizitat de ziua lui. Pe când îi întoarcem vizita la Hobița? *** LA PROMOŢIE: Cât costă halatul de pe Guvern? Suma „gratuităţilor” ar putea depăşi donaţiile! *** MASA TĂCERII: „Nu doar partidele, ci și oamenii de rând își bat joc de Brâncuși, la Târgu Jiu, fie și numai prin ignoranța lor.” *** BANC SEC: Vin Brâncuşi de Bordeaux. Produs în Franţa, importat în România!

One response

  1. Pingback: MIRRORS OF BRÂNCUȘI: „Cine a fost Brâncuși și cum a influențat opera sa mediul artistic” | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s