PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

FIINȚE NESIMȚITOARE: „Lipsa de minimă decență și de omenie față de suferință!”


INSIDER: „Un magazin cu produse naturiste. Printre rafturi ajunge o conversație care pare să aibă loc la casă. Mai întâi vocea ascuțită și nerăbdătoare a casieriței: – Doamna este cu dumneavoastră? că se uită… se uită… cam ciudat… Apoi vocea calmă a unui bătrân: – Da, cu mine este… știți… (pauză mare)… avem niște probleme…(iar pauză, apoi șoptit, de parcă și-ar cere scuze sau de parcă ar încerca s-o îmblânzească pe vânzătoare prin acel plural incluziv)… Alzeihmer… Casierița rămâne pesemne puțin interzisă, dar își regăsește repede tonul precipitat și aproape acuzator: – A…. Și de ce nu mi-ați spus de la început?? Că eu tot vorbeam cu dânsa și vedeam că nu spune nimic de parcă nu înțelege… – Înțelege tot, o asigură domnul, doar că… De aici am pierdut puțin firul… pentru că deja în mintea mea pritoceam mai multe scenarii cu felul în care ar trebui puse la punct ființele nesimțitoare precum casierița asta, îmi venea să ies dintre rafturi și să-i torn o găleată de apă rece în cap… (dar de unde găleată??) Se pare că au mai vorbit ceva, domnul o fi dat niște detalii, că se înalță iar vocea vânzătoarei, de această dată doar intrigată și curioasă: – A, deci nici nu e soția dumneavoastră…. Domnul mai murmură ceva, dar nu se aude până la mine. Casiera în schimb are corzile vocale bune și nici o jenă. Se pare că e din ce în ce mai uluită, aproape scandalizată de fenomenul din fața ei… – A, o ajutați…sunteți vecini… Domnul mai murmură ceva. – A… ați scos-o la plimbare… locuiți în apropiere… Domnul nu pare să se supere absolut deloc, nici o fărâmă, rămâne calm și gentil. – E ca un copil… nu face nici un rău… mai murmură el în chip de încheiere explicativă…și de scuză pesemne. – Ca un copil, repetă vânzătoarea amuzată… Da, se vede că e blândă, îi dă în cele din urmă dreptate.

Cei doi și-au încheiat socotelile la casă și au trecut pe lângă mine. Doi bătrânei de vreo 70 de ani care semănau ca două picături de apă, cam cum seamănă unii oameni care, după ce au petrecut împreună ani peste ani, decenii peste decenii, ajung să își împrumute trăsăturile. Dar nu, uite că erau niște simpli vecini… Amândoi aveau fața pământie, doar că trăsăturile ei erau împietrite, încremenite într-o tristețe fără capăt. Era atît de tristă de parcă ajunsese dincolo de marginea tuturor lucrurilor și nu o mai interesa nimic de pe aici. El avea un pas săltăreț, iar ea îl urma ca un copil, într-adevăr. M-am îndreptat și eu spre casă cu o privire ucigașă, care din păcate n-a avut nici cel mai mic efect asupra casieriței. Era o fetișcană de nici 30 de ani. Plină de viață, cu o mutră a naibii de satisfăcută și plină de ea, care voia să lase impresia că știe ea ce zace sub toți clienții care se perindă pe acolo prin fața ei, niște ciudați și neisprăviți cu toții… Nu e prima oară când observ pe la noi lipsa aceasta de minimă decență și de omenie față de suferință și atitudinea asta de uluire tâmpă față de tot ce e altfel și iese din tipar. Și nu găsesc nici o explicație.” SURSA

ARHIVĂ: TRANSPARENȚĂ: „Toată răutatea și ticăloșia din lume este topită de asemenea ființe anonime risipite prin toată lumea” *** DUMBRAVA: Fiți darnici în zâmbete, într-o privire caldă, într-o îmbrățișare! “E mai ferice să dai decât să primești…

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s