PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

HIPPOCRATE: “Jur că nu voi da unei femei un remediu abortiv”. Farmacişti: „Nici anti-abortiv!”


Pregnant AnonymousINSIDER: „După câteva sarcini pierdute, acum sunt din nou însărcinată. Aproape întâmplător, mi s-a descoperit o problemă de coagulare a sângelui şi am avut norocul unui tratament adecvat cu medicamentul „Clexane”, soluţie injectabilă subcutanat (enoxaparina sodică). O cutie cu 10 seringi preumplute are preţul cuprins între 115 – 135 lei, în funcţie de farmacie. Ca să pot ţine această sarcină, am nevoie de 1 injecţie în fiecare zi, timp de aproape 10 luni, din momentul în care testul de sarcină a ieşit pozitiv şi până la o săptămână după naştere.

Clexane4Având în vedere că tratamentul este de lungă durată şi destul de scump, am început să mă lovesc de legile nescrise aplicate de lanţurile de farmacii private, care îşi exercită, fără milă, prerogativele monopoliste pe piaţa medicamentelor. În general răspunsul este scurt „N-avem!” – servit ca o duşcă de oţet în farmaciile Belladona, Dona, 2Na, Catena – la care se adaugă o privire speriată de parcă le-aş cere heroină gata preparată! La Sensiblu şi HelpNet mai găseşti pe stoc la câte o farmacie din reţeaua lor (dar nu în cea în care ai intrat!), iar când dai telefon acolo şi spui că ai reţeta compensată, ţi se răspunde că întreaga cantitate ce apare disponibilă online este, de fapt, demult rezervată sau chiar vândută!

Mai există categoria farmaciilor “no-name” unde la întrebarea „Aveţi Clexane?” ţi se răspunde cu întrebarea „Aveţi reţeta compensată?”, iar la răspunsul meu afirmativ vine instantaneu răspunsul lor negativ sau continuă cu întrebarea „Câte aveţi nevoie?”. Cer 30 pentru o lună şi îmi oferă una sau două seringi! De asemenea, am mai primit oferte de 10-12 seringi pentru o reţeta compensată de 30, ceea ce un calcul simplu arată că valoarea unei „ciocolate-atenţie” pentru farmacistă este de 200 lei, dacă te serveşte cu nişte Clexane. …Nu ştiu care o fi “scorul” pentru alte medicamente vitale!

Damocles SwordTotuşi, în fruntea plutonului şi în culmea aroganţei conduce detaşat Farmacia Batiştei în care pun aceeaşi întrebare, farmacista verifică stocul în calculator, dar o întreabă cu subînţeles şi pe şefa aflată de faţă – „Avem?”, la care gogoneaua răspunde tare şi cu dicţie ca pentru toţi bolnavii din România – „Nu dăm Clexane pe reţetă compensată!”. Acest medicament este vital şi în cazul hemodializei, fracturilor sau post-operator, pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge la nivelul venelor. …Atunci când medicii şi farmaciştii uită de Jurământul lui Hippocarte, măcar să le fie frică de Sabia lui Damocles!”

“Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.” (Jurământul lui Hippocrate)

ARHIVĂ: ZĂHĂREL: Tentaţii pe toate drumurile. Supermarket-ul HelpNet – librărie sau farmacie?!

6 responses

  1. Pingback: TERMENE DE VALABILITATE: „În acest centru se vaccinează cu lotul PFIZER FE 4728 valabil până în ianuarie 2022 chiar dacă pe flacon este etichetat octombrie 2021” | infoINSiDER.ro

  2. Pingback: BRĂILA: Dacă mergeți cu copilul la medicul de familie,”Consultațiile în cabinet se fac numai dacă aveți test PCR negativ” | infoINSiDER.ro

  3. Pingback: TAMIFLU: “Prospectul mai lung decât o mașină de spălat. Reacții adverse: Pune viața în pericol!” | infoINSiDER.ro

  4. Pingback: SACRIFICIU: “De fiecare dată când sunt în sala de nașteri mă rog la Dumnezeu să binecuvânteze toate mamele!” | infoINSiDER.ro

  5. geo

    Nu este pentru ca se vinde dincolo pe euro de catre baieti destepti.

    Apreciază

    1 iulie 2013 la 18:04

  6. Mda.. traim in Romania…

    Sugestie offtopic: Inversati culoarea de fundal a siteului cu culoarea textului. Este extrem de obositor pentru ochi sa citesc un text alb pe un fundal negru. Incercati sa cititi un articol mai lung, cap coada, si o sa vedeti la ce ma refer..

    Apreciază

    5 iunie 2013 la 13:18

COMENTEZI?