INSIDER: “De două săptămâni, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, oamenii trişti, supăraţi şi disperaţi îşi strigă neputinţa. S-au încercat tot felul de modalităţi: pancarte cu lozinci subtile, artistice, vehemente, extreme (păpuşi spânzurate şi schimonosite, sicrie, cruci). Ura şi violenţa (chiar şi numai verbală) sunt distructive. Mahatma Gandhi: “Mai întâi te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi se vor lupta cu tine, APOI VEI CÂŞTIGA”. O rugăciune e mai puternică decât 1.000 de înjurături. Să spunem “TATĂL NOSTRU” în Piaţa Universităţii!”

ASCOR: Aflata chiar in centrul Capitalei, in vecinatatea Universitatii Bucuresti (pe Strada Ion Ghica Nr. 3), Biserica Sfantul Nicolae – Biserica Rusa, reprezinta un adevarat monument de arhitectura si arta, printre ultimele creatii ale arhitecturii religioase rusesti ale veacului al XX-lea.

Aceasta a fost construita intre anii 1905 -1909 din initiativa ambasadorului rus Ghiers pentru personalul ambasadei ruse si credinciosilor rusi din Capitala, fiind inchinata Sfantului Nicolae dupa numele Tarului Nicolae al II-lea al Rusiei.

Curtea imperiala i-a pus la dispozitie suma necesara, 600.000 ruble de aur, ordonand sa nu se faca economii de materiale si bani.

INSIDER: “JURNAL DE BORD. Au trecut 15 zile de la prima fisură. Înaintăm cu greu cu apa până la genunchi…

Căpitanul s-a închis în cabină pentru o nouă “intervenţie” cu românii. Afară e ger de “crapă piatra”. Speranta încă pălpâie. Ea moare ultima! PS: S-a stricat şi busola, iar trandafiri şi săgeţi pe cer parcă nu arată direcţia bună…”

CLUB TRIBUTE: “Parfum de Epocă de Aur. Nostalgia este cuvântul de ordine şi pentru Club Tribute (Calea Victoriei 118). De la ora 22.00, la evenimentul “Înapoi în Epoca de Aur”, clubul oferă cravate de pionier, iar vineri scena este a lui Leo Iorga şi a colegilor săi de la Pacifica.”

DEX: “DICTATOR = Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană care are o conduită autoritară, care caută să-și impună cu orice preț voința.”

INSIDER: “Cântecul lebedei: Se spune că înainte de moarte, în loc să ţipe, lebada… cântă! Platon confirmă această credinţa a vechilor greci. În pragul sfârşitului, lebedele cântau fericite, pentru că se duceau la Apollom. Credinta aceasta a ajuns până la noi şi găsim, de pilda în Alecsandri versul: “La moarte mă voi duce ca lebăda, cântând…”